Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, acolo unde evoluează şi trei argeşeni (bravo Robert Glinţă!), sunt deja un semnal pentru sportul din România. Discipline la care altădată nici nu concepeam să nu luăm medalii – precum gimnastica, sabia, luptele, canotajul, atletismul – au capotat jalnic, iar imaginea de ansamblu este a unui dezastru asistat. Nepăsarea pentru sport a guvernanţilor este crasă, iar mediul de afaceri pare să aibă alte preocupări decât să susţină sportul de performanţă. Aria de selecţie s-a redus, orele de sport sunt puţine în şcoli, maidanele de pe care ar fi putut răsări noii Dobrini au fost înlocuite cu blocuri, legislaţia este ambiguă, nestimulativă. Nici în Argeş nu suntem departe de această imagine tristă…
Cornel Ionică
Două echipe în prima ligă
În momentul de faţă, Argeşul nu se poate lăuda decât cu două echipe în prima ligă a profilului: BCM U la baschet băieţi (fosta campioană a României nu traversează însă un moment prea bun) şi SCM la volei feminin. Ambele echipe sunt susţinute financiar de Primăria Piteşti. În rest, doar la handbal fete (tot Primăria Piteşti), handbal băieţi (Consiliul Judeţean) şi fotbal (CS Mioveni – apropo, în oraşul Mioveni pare că în acest moment se investeşte cel mai serios în sport şi în multiple discipline!) mai „pupăm” liga a doua. Piteştiul, oraş al industriei auto cu care ne mândrim, are două echipe de liga a treia, SCM şi FC Argeş 1953, la fotbal, în vreme ce primăria, zice-se, face eforturi pentru a cumpăra marca FC Argeş de la administratorii judiciari. Aşa se face că Liga I de fotbal a ajuns locul în care doar Steaua Bucureşti şi Dinamo Bucureşti (echipe pentru care, să nu uităm, se cerea în cor desfiinţarea după Revoluţie, pe motiv că ar fi relicve ale vechiului regim comunist) mai sunt în joc din punct de vedere al echipelor cu tradiţie. „Vrem să recuperăm brandul (marca, pe româneşte – n.r.) FC Argeş şi să readucem fotbalul piteştean în prima ligă. Nu e uşor, dar facem eforturi în acest sens. Uitaţi-vă cum au dispărut atâtea echipe de tradiţie, de la Rapid la UTA, ca să vorbim despre echipe campioane, până la Corvinul Hunedoara sau Farul Constanţa ori FC Baia Mare şi FC Bihor. Investitorii nu se mai înghesuie. Căutăm sponsori permanent pentru echipele de fotbal, volei, handbal, dar degeaba. Altădată stăteau altfel lucrurile”, ne-a declarat Cornel Ionică, primarul Piteştiului.
Şpaga şi sponsorizarea
Sportul este bolnav până în măduva oaselor. Din păcate, corupţia a pătruns inclusiv în centrele private de sport, precum şi în centrele de copii şi juniori. Sunt destule mărturii ale oamenilor implicaţi în fenomen care arată că tinerii talentaţi la fotbal, de exemplu, sunt ţinuţi pe bancă până se plictisesc, în vreme ce copii de bani gata sunt băgaţi cu de-a sila în echipele de start, deşi îşi dau cu stângul în dreptul, doar pentru că „babacii” cotizează la nişte antrenori extrem de prost plătiţi, de altfel. De asemenea, au dispărut oameni precum Leonte Ianovschi, care să cutreiere maidanele şi să descopere tineri cu potenţial, ca să nu mai vorbim despre faptul că nici tinerii de astăzi nu se mai dau în vânt după sport. Dar asupra acestui subiect vom reveni. Pe lângă tarele de Fanar cu care ne-am pricopsit şi în sport, mai avem o problemă: legislaţia privind sponsorizările. Nu degeaba oamenii cu bani fug de sport: nu au niciun avantaj din partea statului, ba se mai trezesc că înfundă şi puşcăriile pentru diverse infracţiuni ori pentru evaziune. Din cauza legislaţiei româneşti, Dacia, cel mai important agent economic din Argeş şi, poate, din România, a ajuns să sponsorizeze echipa Udinese din Italia, în vreme ce FC Argeş a dispărut (unde sunt vremurile când la cârma FC Argeş era Constantin Stroe?) Pe de altă parte, FC Argeş a fost pe mâna unui investitor privat, Cornel Penescu, iar acesta a ajuns la puşcărie pentru că s-a dedulcit – de la zahărul ambalat de el însuşi, poate – la arbitraje favorabile. De atunci a început şi declinul.
Cristian Soare
Sporturi individuale
Din când în când, Argeşul mai scoate capul la sporturile individuale (a se vedea judoka pregătiţi de maestrul Pălărie, atletismul prin Marian Oprea şi Andreea Panţuroiu, înotul prin Robert Glinţă, tenisul de câmp prin Ioana Mincă). În rest, e jale. Costurile pentru pregătirea copiilor revin în totalitate în cârca părinţilor. De exemplu, pentru opt şedinţe de pregătire minimală la înot la Bazinul Olimpic din Piteşti se plăteşte suma de 130 lei. Dacă vrei să faci performanţă, numai un echipament sportiv adecvat costă 800 lei, pe puţin, după cum ne-a declarat un părinte. Nu mai vorbim despre alimentaţie, deplasări, recuperare, vitaminizare etc. La tenis de câmp e şi mai rău. Doar oamenii cu bani grei îşi pot permite să susţină un talent până să ajungă la nivelul, să zicem, Simonei Halep. Şi nici atunci nu ai garanţii! Boxul, luptele, canotajul (avem complex de atletică grea la Sala Sporturilor, aşa cum avem şi ditamai baza naţională de pregătire pentru canotaj de la Budeasa – Bascov) sunt şi ele în agonie. Spre deosebire de fotbal, acolo unde se mai dau salarii cât de cât, recompensele pentru sporturile individuale sunt în primii ani mai mult morale. De abia din momentul în care faci performanţă se mai poate vorbi despre ceva câştiguri.
Sportul, Cenuşăreasă în şcoli
Prefectul judeţului Argeş, Cristian Soare, a anunţat la debutul acestei săptămâni, dezamăgit de rezultatele slabe de la Rio, că reia programul „Sportul în şcoli” lansat în mandatul precedent. „Se vede că sportul de performanţă este în declin, am ajuns rău de tot. Proiectul nostru presupune înfiinţarea de echipe de fete şi băieţi în şcoli la disciplinele handbal, volei, baschet şi fotbal, organizarea de competiţii între şcoli pe regiuni şi finale la Piteşti, la Sala Sporturilor. Sper că vor fi incluşi în acest proiect cât mai mulţi copii”, ne-a declarat prefectul Cristian Soare. Din păcate, în prezent în şcoli se fac doar două ore de sport pe săptămână. Şi de la acelea se chiuleşte în masă, fie cu scutiri medicale, fie fără. Specialiştii susţin că ar fi nevoie ca sportul în şcoli să fie pe acelaşi palier cu matematica, româna sau fizica. În lipsa activităţilor sportive, pe fondul existenţei atâtor mijloace de comunicare şi informare, tinerii au devenit captivi ai Facebook-ului şi ai lumii virtuale, iar în loc să alerge pe baza de la Stadionul „Nicolae Dobrin” aleargă de bezmetici cu telefonul în mână după Pokemoni imaginari. Fast-food-urile şi alimentaţia anapoda completează un tablou regretabil, iar obezitatea este din ce în ce mai mare. Şi atunci, de unde arie de selecţie pentru sport? De unde performanţă?
Betoane
Înainte de 1989, copiii din Piteşti mergeau la săniuş iarna pe panta din cartierul Craiovei. Acum, aceasta este plină de blocuri şi vile, fiind retrocedată. Înainte de 1989, parcările şi maidanele din Piteşti (celebrul „San Siro” din Ceair este numai un exemplu!) răsunau de dimineaţa până seara de copii entuziasmaţi la gândul că pot călca pe urmele unui Dobrin. Acum, parcările sunt pline până la refuz de maşini, iar locurile virane au fost retrocedate şi pe locul terenurilor de odinioară se ridică betoane de tot felul. Pe vremuri, curtea şcolii şi sălile de sport erau la dispoziţia copiilor. Acum, accesul este restricţionat. Până şi terenul de fotbal al celor de la „Aripi” Piteşti, de la Şcoala Nr. 10, a fost retrocedat, iar primăria se dă de ceasul morţii să găsească o soluţie să nu se distrugă acest bun. Şi pentru terenul de fotbal din Ştrand este un litigiu juridic, aşa cum unele curţi de şcoli şi grădiniţe au fost retrocedate foştilor proprietari sau unor samsari. Între atâtea betoane sufocante nu ai cum să faci sport. Au apărut, ce este drept, terenuri private de sport, dar costurile de acces nu sunt pentru oricine. Şi sportul cu cheltuială se ţine!
Generaţie bolnavă
Din cauza lipsei mişcării, a alimentaţiei nesănătoase, a timpului îndelungat petrecut în faţa calculatorului sau pe telefoanele inteligente, tot mai mulţi copii suferă în prezent de boli grave: obezitate, probleme de vedere, lipsă de atenţie, probleme motorii sau chiar diabet. Specialiştii atrag atenţia că mişcarea este esenţială pentru un stil de viaţă sănătos, dar sportul de masă în Argeş se reduce, din păcate, la câteva competiţii organizate cu diverse ocazii de către Direcţia pentru Sport şi Tineret: crosuri, meciuri de fotbal etc. Sportul este în criză în Argeş şi nu numai. Iar dacă derbiul la fotbal al judeţului a ajuns să fie Bascov-Bradu, în vreme ce FC Argeş nu mai există, ce ar mai fi de spus? Doar că sportul este pe masa de reanimare şi are nevoie de mai mulţi specialişti (a se citi implicare, bani, susţinere juridică, administrativă etc.) pentru a fi resuscitat! Din păcate, sportul nu este singura Cenuşăreasă a sistemului social din România. Sănătatea şi învăţământul, pentru care se promite constant 6% din PIB, dar nu se alocă decât jumătate, sunt, de asemenea, în suferinţă. Şi ne mai mirăm că avem de-a face cu o generaţie bolnavă, lipsită inclusiv de ţeluri (cu excepţiile de rigoare, desigur!)?
Claudiu DIŢA
