Trecerea dintre ani a fost aşteptată cu sufletul la gură şi de sportivi. Unii au petrecut cumpăna dintre ani acasă, la restaurant sau la prieteni. Sportivii noştri au ciocnit la miezul nopţii o cupă de şampanie, dar au servit şi mâncăruri tradiţionale. Unde au întâmpinat anul 2018 câţiva dintre oamenii din sportul argeşean am încercat ieri să aflăm.
La Mioveni, cu cei dragi
Dumitru Olteanu, preşedinte Consiliu Director CS Mioveni: „De Revelion am petrecut la un restaurant din Mioveni, împreună cu familia, cu soţia şi copilul. I-am avut alături pe sora mea, cumnatul meu, precum şi pe câţiva dintre cei mai buni prieteni. A fost foarte frumos, a fost veselie cât cuprinde, voie bună, dans, ca la toate petrecerile de Anul Nou. Ne-am încărcat bateriile pentru 2018. Îmi doresc să fim sănătoşi, să reuşim să realizăm ce ne-am propus atât pe plan familial, cât şi profesional, şi sportiv”.
La Bucureşti, cu naşii
Adrian Dragoş Şerban, preşedinte FC Argeş: „Revelionul m-a găsit şi anul acesta la naşii mei, care locuiesc în Bucureşti. Am petrecut alături de soţie, de fiul nostru Lucas, de naşii noştri, de cumnaţi, toţi cei dragi mi-au fost aproape. A fost o seară specială, nu numai datorită faptului că era ultima din 2017, ci mai ales pentru că am avut alături oameni importanţi din viaţa mea. Am avut pe masă de toate, am mâncat produse tradiţionale, sarmale, friptură, dar am consumat băutură cu măsură. Sper ca anul ce tocmai a început să fie mult mai bun decât precedentul. Îmi doresc să fiu sănătos, pentru că restul pot să le fac eu. Pe plan sportiv vreau să avem rezultate cu toate secţiile clubului, la toate competiţiile”.
Acasă, alături de familie şi fini
Cristi Negru, fost fotbalist FC Argeş: „Am preferat să petrec Revelionul acasă, alături de cei dragi sufletului meu. Au venit finii (n.r. – familia fostului fotbalist al echipei Farul Constanţa, Cristian Petcu), fratele meu, cu familia sa, părinţii mei, a fost o atmosferă fantastică. Cel mai fericit a fost fiul meu, Antonio. De pregătiri s-a ocupat îndeaproape soţia mea, Monica, o gospodină desăvârşită. Ne-a delectat cu preparate tradiţionale româneşti, nu am mâncat nimic neobişnuit, vreun preparat aparte, totul a fost exclusiv autohton. Am băut şi un pahar de vin roşu, preferatul meu. Aşa-i stă bine românului. Îmi doresc pentru acest an multă sănătate. Am petrecut pe cinste, am lăsat-o mai moale cu telefoanele, nu am sunat pe nimeni. Ori petrecem, ori înroşim linia telefonică. Nu-i pot înţelege pe cei care preferă să vorbească la telefon în noaptea dintre ani, decât să opteze pentru a socializa cu cei de lângă ei”.
În vizită, la prieteni
Nicolae Diţă, fost fotbalist al echipei FC Argeş: „Nu am stat acasă de Revelion, ci am mers la prieteni, printre care s-a numărat şi Andrei Bărbulescu, fiul fostului fotbalist Ilie Bărbulescu. Am mâncat după miezul nopţii 12 boabe de struguri, precum şi peşte la grătar, aşa e obiceiul, se spune că ai noroc în noul an. Înainte de masă am băut un pahar de palincă, adusă tocmai de la Oradea, ca să ne facă poftă de mâncare. La miezul nopţii am ciocnit un pahar de şampanie, iar apoi am băut şi un pahar de vin roşu. Atât la capitolul alcool, nu am făcut deloc excese. Am petrecut cu prieteni adevăraţi şi ne-am distrat de minune. 2018 vreau să-mi aducă sănătate şi cât mai multe bucurii. Permiteţi-mi să fac o urare sinceră. Noul an se aşterne înaintea noastră ca un volum nescris cu 365 de pagini goale. Vă urez să le scrieţi pe toate numai cu lucruri bune, fapte măreţe, împliniri şi fericire, pentru ca la sfârşitul volumului să-l puteţi citi cu bucurie. La mulţi ani fericiţi!”
Revelion, lângă Piteşti
Viorel Ciobanu, antrenor de înot CSM Piteşti şi CS Dacia Mioveni: „Am mers la un prieten, lângă Piteşti. Am mâncat de toate, multe preparate tradiţionale de porc, piftie, sarmale şi friptură, dar şi peşte, ca să mai tăiem greţurile după atâtea specialităţi de porc şi să fim iuţi în noul an. Am ciocnit o cupă de şampanie la miezul nopţii. Am petrecut ca tot omul. Petrecerea a ţinut până în zori, ne-a prins lumina dimineţii la distracţie. Îmi doresc sănătate şi un an cât mai bun şi rezultate foarte bune cu sportivii pe care-i pregătesc. Am primit mesaje de la foştii mei elevi, printre care s-au numărat Bogdan Scarlat şi Robert Glinţă, m-am bucurat foarte mult că nu m-au uitat”.
A vrut linişte
Octavian Preda, preşedintele clubului de box CS Preda: „Am petrecut Revelionul în Piteşti, la cei mai buni prieteni. Am întâmpinat noul an cu gânduri mai bune, cu optimism. Am avut de toate pe masă, dar nu am mâncat prea mult, ci ponderat. Noi, românii, avem tendinţa de a exagera în toate, de a face abuz, dar ar trebui să luăm modelul celor de afară, al străinilor, care sunt cu mulţi ani înaintea noastră. Noi am luat ce-i mai rău de la ei. Alături de cei dragi, de familie şi de prieteni am petrecut frumos, am vrut să am linişte după un an destul de încărcat. Vreau ca noul an să îmi aducă sănătate, iar sportivii legitimaţi la clubul meu să aducă medalii”.