De când ne cunoaştem, ştiţi că pentru mine banii nu contează. Numai când nu-i am sau când sunt gelos pe unul care are prea mulţi. Relativ vorbind, desigur. În plus, trecutul meu de campion naţional mă face deosebit de sensibil la banii care circulă în lumea atletică. Am aflat ieri că federaţia de atletism a Franţei a anunţat că va da 50 de mii de euro pentru cei care vor câştiga o medalie de aur la JO de la Rio. Aceleaşi sume ca la JO de la Londra, din 2012, 20 de mii de euro pentru argint şi 13 mii pentru bronz. Când am câştigat eu la Mangalia, am avut 500 lei primă.
Banii atleţilor francezi vin din bugetul Ministerului Sporturilor. Medaliile obţinute la Jocurile paralimpice care vor avea loc la Rio între 7 şi 18 septembrie vor genera aceleaşi prime. Aceste sume par considerabile, dar comparaţi: Azerbaidjan a promis 450 mii de euro pentru treapta cea mai ridicată a podiumului. În 2012, Uzbekistanul a oferit 810 mii luptătorului Artur Taymazov, câştigătorul medaliei de aur.
Şi-acum să vorbim tot despre bani şi despre cifre. O anchetă a dovedit că 45% din activitatea muncitorilor americani poate fi executată de maşini sau de roboţi folosind tehnologii existente. Suma cheltuită în 2015 de amatorii de vinuri din SUA: 35 de miliarde de dolari. Acţiunile lui „Ford” au scăzut în 2015 cu 12% şi ale lui „General Motors” cu 19%. Norocul meu: cumpărasem acţiuni „MacDo”. IBM rămâne visul oricărui informatician. Dar a pierdut bani în 16 trimestre consecutive. Din vârful de valoare din martie 2013, acţiunea IBM a pierdut de-atunci 30%. Zilele acestea au avut loc congresele celor două partide majore ale SUA. Republicanii au avut un obiectiv de 64 de milioane de dolari, iar adversarii lor democraţi – de 60. Iată ce a cumpărat poliţia din Philadelphia: 200 de costume complete de protecţie, 300 de biciclete, 3 km de bariere de oţel. „Coca-cola” va da fiecărui partid aceeaşi sumă: 75 de mii de dolari. În 2012 dăduse congresului partidului republican… 660 de mii. În Franţa sunt înregistrate 51.232 taxiuri, dintre care 16.623 la Paris. Iată acum, în miliarde de dolari, vânzări şi cumpărări din China: Germania – 104,8-72,7, Franţa – 27,1-28,7, Italia – 19,3-28,7, Marea Britanie – 23,5-57,1. În fiecare an, americanii cheltuiesc 570 de miliarde de dolari pentru automobile. Eu mi-am luat bicicletă.
Alex HOROVEANU