Succes important handbal — Detalii actualizate despre Succes important handbal, pe scurt, în articolul de mai jos.
Succes important handbal
Într-o partidă contând pentru etapa cu numărul cinci din cadrul campionatului naţional de handbal junioare I, seria C, CS Dacia Mioveni a învins în deplasare pe ASC SC. 181 SSO Bucureşti, cu scorul de 31-25. Victoria obţinută de elevele lui Lucian Ghiulai şi Claudiu Iancu este cu atât mai importantă cu cât a fost obţinută în faţa unei echipe cu tradiţie în handbalul românesc la nivel de junioare.
Meciul a fost unul echilibrat doar în primele 10 minute, după care oaspetele au preluat conducerea pe tabela de marcaj, în urma unei prestaţii sigure, iar la pauză scorul le era favorabil, 15-11. Argeşencele au evoluat cu exactitate şi în actul secund, astfel că la finalul celor 60 de minute aveau un avans de şase goluri.
Pentru gruparea argeşeană au înscris: Emilia Ciontoiu – 9, Dumitraşcu – 8, Niţu – 5, Iordache – 3, Pârvulescu şi Deaconu – câte 2, Crăiţă şi Cârstea – câte un gol. CS Dacia Mioveni ocupă locul al treilea în seria C, având 9 puncte acumulate.
Monica CRISTEA
Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.
Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.
