Sport

Iepuraş generos cu alb-violeţii: Sportul Snagov-FC Argeş 1-2

Iepuraş generos alb-violeţii — Detalii actualizate despre Iepuraş generos alb-violeţii, pe scurt, în articolul de mai jos.

Iepuraş generos alb-violeţii

Ieri, la Ştefăneştii de Jos, lângă Bucureşti, FC Argeş a reuşit să le ofere un frumos cadou de Paşti suporterilor săi, învingând cu 2-1 pe Sportul Snagov, într-un joc contând pentru liga a doua la fotbal.

Snagovul (o echipă cu identitate incertă, fostă Damila Măciuca, fostă Metalul Reşiţa) e o echipă incomodă, mai ales pe teren propriu (vorba vine). Meciul a început cu gazdele la timonă. Au şi punctat odată, dar dintr-un ofsaid vizibil chiar şi de la televizor.

Iepuraş generos alb-violeţii
FC Argeş a câştigat meritat 2 1 în deplasare cu Sportul Snagov

Argeşul s-a apărat bine şi, la unul din rarele contraatacuri, Ionuţ Năstăsie a marcat pentru 0-1. Până la pauză, nicio ocazie demnă de consemnat pentru niciuna din echipe.

După pauză, la doar 5 minute de la reluare, Stancu a adus egalarea pentru gazde, şutând printre picioarele portarului Popescu, la colţul scurt, din apropiere.

Jocul a continuat în aceeaşi notă de echilibru relativ. Argeşul părea mulţumit cu un punct. Însă, în min. 75, a dat lovitura prin Vasile Buhăescu, care a marcat cu capul, după o lovitură de colţ.

A fost al şaselea gol pentru atacantul piteştean, în ultimele şapte partide. Un procentaj cum doar Claudiu Niculescu mai avea, în vremurile sale bune.

În cele 20 de minute scurse până la final, gazdele n-au mai avut nicio ocazie demnă de băgat în seamă. FC Argeş a jucat inteligent, a plimbat mingea, exasperant adesea, pentru adversari, a şi tras de timp cât s-a  putut…important e că, la fluerul final, tabela arăta 1-2.

Au jucat echipele:

Sportul Snagov: Iacob – Munteanu (Ilie, min. 46), Lică, Şerban, Stancu – Bustea,  Radu (Jamali, min 74), Ferfelea – Borţoneanu, Huiban (Tazouti, min. 83), Gojnea.
FC Argeş: Popescu – Mihăescu, Vişa, Şerbănică, Stan – Tofan, I. Şerban (Panait, min. 64), Costin, Năstăsie (Cotigă, min. 89) – Nilă (Tăbăcariu, min. 67), Buhăescu.

De la gazde, cel mai „fotbalist” ni s-a părut fostul jucător al Sportului Studenţesc, Ferfelea. De la ai noştri, ne-au plăcut siguranţa afişată pe linia de fund de Şerbănică, travaliul şi ştiinţa jocului a fostului prim-divizionar Raul Costin, precum şi oportunismul de atacant etalat de Vasile Buhăescu.

Sursa foto: facebook.com/sportulsnagov

 

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Asistent Ziarul Argeșul

Sorin SimionSorin Simion