Sport

Glinţă şi Scarlat, la Campionatul Mondial de Nataţie

Glinţă Scarlat Campionatul — Detalii actualizate despre Glinţă Scarlat Campionatul, pe scurt, în articolul de mai jos.

Glinţă Scarlat Campionatul

Glinţă Scarlat Campionatul
Bogdan Scarlat

Oraşul canadian Windsor va găzdui în perioada 6-11 decembrie Campionatul Mondial de Nataţie în bazin scurt, rezervat seniorilor. Nu mai puţin de o mie de sportivi din peste 172 de ţări îşi vor disputa supremaţia, printre ei numărându-se şi câţiva români. Judeţul Argeş va fi reprezentat de Robert Glinţă şi Bogdan Scarlat, cei mai buni înotători piteşteni ai momentului. Primul este legitimat la CSU Cluj, iar cel de-al doilea la CSM Piteşti. Glinţă va concura în probele de 50, 100 şi 200 m spate, iar Scarlat va lua startul la 400, 800 şi 1.500 m. Vă reamintim că, în această vară, Robert Glinţă s-a clasat pe locul opt în proba de 100 m spate din cadrul Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro. În aceste condiţii, oficialii Federaţiei Române de Nataţie speră ca acesta să se califice în finala unei probe la prestigioasa întrecere din luna decembrie.

Monica CRISTEA

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Asistent Ziarul Argeșul

Monica CristeaMonica Cristea