Sport

CS Mioveni, învinsă azi la Suceava

cs mioveni

Mioveni învinsă Suceava — Detalii actualizate despre Mioveni învinsă Suceava, pe scurt, în articolul de mai jos.

Mioveni învinsă Suceava

Azi, la Suceava, formaţia CS Mioveni a fost învinsă de Foresta din localitate, cu scorul de 2-1 (2-0), într-un joc din cadrul etapei a XI-a din liga secundă de fotbal.

Gazdele au dominat prima parte a partidei şi au deschis scorul după o jumătate de oră, atunci când fundaşul argeşean Tomozei şi-a supraapreciat posibilităţile tehnice, a încercat să dribleze în preajma propriului careu şi a fost deposedat. Restul a fost o formalitate pentru vârful sucevean Rusu, care a şutat direct în vinclul porţii lui Popescu.

Al doilea gol a venit după numai trei minute, tot după o eroare, de data asta colectivă, a apărării Mioveniului. La o lovitură liberă de la vreo 24-25 m, zidul a stat prost, mingea a trecut pe sub jucătorii noştri, iar portarul Popescu, care acoperea colţul opus, n-a mai avut ce face.

În partea a doua, argeşenii au echilibrat jocul şi au reuşit să reducă din diferenţă prin Vintilă, care a încercat să blocheze o degajare (din careu) a fundaşilor moldoveni, iar mingea a sărit cu noroc în poartă.

De la ai noştri n-a excelat niciun jucător în meciul de azi. Rectificăm: a excelat atacantul Florescu, care vreme de 39 de minute, cât a jucat până să fie schimbat cu Boboc, a reuşit să nu câştige niciun duel cu fundaşii gazdelor şi să nu dea nicio pasă utilizabilă pentru coechipieri.

După etapa a XI-a, echipa din Mioveni, care nu mai pierduse de nouă meciuri, a ajuns pe locul 6 în clsament, cu 21 de puncte. Primele două poziţii, care asigură promovarea, sunt ocupate de Juventus Bucureşti, cu 28 de puncte, respectiv Foresta şi FC Braşov, ambele cu câte 25.

Pentru CS Mioveni au jucat: Popescu – Tirică, Gugu, Vişa, Tomozei (Şchiopu, din min. 75), Rădescu, Galan (Popa, din min. 60), Biceanu, Ayza, Florescu (Boboc, din min. 39) şi Vintilă.

Sorin SIMION

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Asistent Ziarul Argeșul

Sorin SimionSorin Simion