Sport

CS Mioveni a încheiat anul în genunchi

Mioveni încheiat anul — Detalii actualizate despre Mioveni încheiat anul, pe scurt, în articolul de mai jos.

Mioveni încheiat anul

Mioveni încheiat anulDivizionara a doua de fotbal CS Mioveni a încheiat anul cu un insucces, suferit vineri, pe propriul teren, în faţa echipei Dunărea Călăraşi, formaţie ce a încheiat prima parte a sezonului pe prima poziţia.

Vineri s-a dat startul în a doua etapă a returului eşalonului secund, rundă care a încheiat anul 2017, competiţia urmând a intra în vacanţă până pe 24 februarie 2018. Prologul etapei cu numărul 21 s-a disputat la Mioveni, acolo unde ocupanta locului nouă a primit vizita echipei Dunărea Călăraşi, confruntarea terminându-se cu victoria oaspeţilor, cu 3-1.

Gazdele au fost cele care au condus la pauză, prin reuşita lui Florescu, ajuns la cota patru în acest sezon, prilej cu care a devenit al treilea marcator al Mioveniului, după Cosmin Năstăsie şi Ionuţ Rădescu.

Speranţele argeşenilor de a bifa prima victorie pe teren propriu, după două luni, s-au năruit după pauză. Oaspeţii au reuşit să egaleze şi să întoarcă rezultatul de pe tabelă, un rol decisiv în răsturnarea situaţiei avându-l juniorul Drăghiceanu. Acesta a fost coautor la primul gol, după ce i-a centrat ideal lui Silviu Pană şi acesta a marcat. Apoi, la golul al treilea al călărăşenilor, fostul jucător al Ceahlăului a fost faultat în careu de portarul Sima, arbitrul indicând punctul cu var. Lovitura a fost transformată de Valentin Alexandru. Între cele două reuşite s-a intercalat cea a gabonezului de origine franceză Missi Mezu, care a speculat o eroare a defensivei galben-verde.

Pentru CS Mioveni a fost al cincilea meci consecutiv fără victorie pe teren propriu, în schimb oaspeţii şi-au prelungit invincibilitatea la 18 meciuri consecutive.

CS Mioveni: Sima – Alexe, Gugu, Ichim, Rădescu – Negoiţă, Neagoe – Ed. Neacşu (Pirtea, min. 88), Ed. Florescu (Ivan, min. 81), Ayza (cpt.)(Andor, min. 65) – C. Năstăsie; antrenor: Laurenţiu Roşu;

Dunărea Călăraşi: C. Lungu (cpt.) – Ţenea, Bg. Şandru, Manole, Tomozei – Pană, Cristea – Missi Mezu (Felipe Mesquita, min. 90+3), Drăghiceanu (Danciu, min. 88), Kanda (Vasile, min. 65) – Vali Alexandru; antrenor: Dan Alexa.

Cum s-au marcat golurile

1-0, min 15: Neagoe a pasat în stânga careului, Robert Ayza a preluat, l-a fentat pe Ţenea şi a centrat lejer în faţa careului mic, acolo de unde Eduard Florescu, nemarcat, a reluat cu capul în stânga lui Cezar Lungu şi a deschis scorul.

1-1, min 58: Cristea a ridicat mingea în dreapta pentru Drăghiceanu, care a pătruns în careu, a centrat pe jos, în centru, iar Silviu Pană, nemarcat, a pus latul din 9 metri şi a înscris pe sub Sima, pe centrul porţii;

1-2, min 63: Călin Cristea a executat o lovitură liberă de la 30 de metri lateral dreapta, Ichim şi Missi Mezu au sărit la cap, mingea a căzut lângă ei, iar Missi Mezu, pe fază, a reluat cu latul din 7 metri în plasa porţii lui Sima;

1-3, min. 87: Portarul gazdelor Sima l-a faultat în careu pe Drăghiceanu, iar arbitrul a dictat penalty. Valentin Alexandru a executat plasat, în dreapta şi a majorat diferenţa. Sima sărise în acea parte, dar nu a putut salva.

* Celelalte rezultate consemnate în etapa cu numărul 21: CS Baloteşti – Sportul Snagov 1-0, Academica Clinceni – Olimpia Satu Mare 4-1, Metaloglobus Bucureşti – UT Arad 0-0, Dacia Unirea Brăila – Ştiinţa Miroslava 1-4, ASA Târgu Mureş – Foresta Suceava 2-5, Ripensia Timişoara – Luceafărul Oradea 4-4, AFC Hermannstadt – CS Afumaţi 0-0, Chindia Târgovişte – Pandurii Târgu Jiu 1-0.

Clasament

  1. Dunărea Călăraşi 21 15      4        2        43-16 49p
  2. AFC Hermannstadt 21 14      6        1        35-10 48p
  3. Chindia Târgovişte 21 12      6        3        44-12 42p
  4. CS Afumaţi 21 11      5        5        24-14 38      p
  5. ASU Politehnica Timişoara 21 11      3        7        29-23 36p
  6. FC Academica Clinceni 21 10      5        6        34-29 35p
  7. FC Argeş 21 9 7        5        28-16 34      p
  8. ASA Târgu Mureş 21 9        4        8        40-41 31p
  9. CS Mioveni 21 7        6        8        31-30 27      p
  10. Sportul Snagov 21 7        5        9        16-19 26p
  11. Ripensia Timişoara 21 6        7        8        42-31 25p
  12. UT Arad 21 6        7        8        26-26 25      p
  13. Ştiinţa Miroslava 21 6        4        11      28-46 22p
  14. Luceafărul Oradea 21 5        6        10      31-38 21p
  15. Metaloglobus Bucureşti 21 5        5        11      17-29 20p
  16. CS Baloteşti 21 5        5        11      24-42 20      p
  17. Foresta Suceava 21 6        2        13      21-63 20p
  18. Dacia Unirea Brăila 21 4        6        11      45-48 18p
  19. Pandurii Târgu Jiu 21 3        9        9        27-37 18p
  20. Olimpia Satu Mare 21 7        2        12      22-37 15p

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Asistent Ziarul Argeșul

Monica CristeaMonica Cristea