Sport

BCM U Piteşti a pierdut la mare luptă meciul cu BC Timişoara: 79-84

BCM Piteşti pierdut — Detalii actualizate despre BCM Piteşti pierdut, pe scurt, în articolul de mai jos.

BCM Piteşti pierdut

În urmă cu câteva minute, la Sala Sporturilor din Trivale s-a încheiat meciul de baschet masculin din cadrul primei ligi, grupa Top 6.

Gazdele de la BCM U Piteşti a trebuit să se recunoască învinse, în final, de cei de la BC Timişoara. Scorul final a fost de 84-79 în favoarea bănăţenilor.

BCM Piteşti pierdut
BCM U Piteşti a pierdut dar jucătorii au arătat că au caracter

Aceştia s-au distanţat decisiv în sferturile 2 şi 3, după ce primul revenise alor noştri (18-16). Timişorenii au câştigat la câte 5 puncte diferenţe sferturile respective.

Astfel că revenirea gazdelor, din ultimul sfert (încheiat cu scorul de 25-22), n-a fost suficientă.

Chiar dacă au pierdut, piteştenii au luptat exemplar şi au făcut-o până în ultimele secvenţe ale meciului.

Din păcate, atât a putut azi formaţia antrenată de Hristu Şapera.

Au existat, e drept, şi câteva decizii de arbitraj la limită, împotriva alor noştri dar, per ansamblu, aceste lucruri nu au influenţat decisiv rezultatul final.

În urma acestui joc, BCM U Piteşti rămâne pe ultimul loc, al 6-lea, cu 41 de puncte.

Liderul CSU Sibiu are, însă, doar 6 puncte mai mult, echipa de pe locul secund, Universitatea Cluj-Napoca, cinci mai mult, iar echipa care încheie podiumul, învingătorii din această seară, au acumulat 44 de puncte.

sursa foto: facebook/bcmu pitesti

 

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Asistent Ziarul Argeșul

Sorin SimionSorin Simion