Sport

Argeşenii au dominat a treia etapă a Cupei International Autotest Challenge de la Domneşti

Argeşenii dominat treia — Detalii actualizate despre Argeşenii dominat treia, pe scurt, în articolul de mai jos.

Argeşenii dominat treia

Desfășurată pentru a patra oară în Domnești, concursul de îndemânare auto International  Autotest Challenge s-a încheiat sâmbătă, cu un rezultat mai mult decât strâns: primii trei clasați, toți argeșeni, au încheiat în aceeași secundă, ne informează organizatorii manifestării, printr-un comunicat de presă.

„Într-o atmosferă incendiară, în pofida riscului de furtună (care ne-a ocolit și de data asta), 44 de concurenți s-au aliniat la startul celei de a 3-a etape IAC din acest an, organizată în zona Târgului Săptămânal, pe un traseu care a combinat elementele de viteză cu cele de îndemânare, experința și dexteritatea acestora fiind puse la grea încercare.

Argeşenii dominat treiaOrganizatorii – GT Auto Club Sportiv, Automobil Clubul Roman și gazda evenimentului, Primăria Domnești-Argeș au creat un eveniment gustat și de participanți și de public, oferind 2 zile de automobilism, voie-bună și adrenalină.

În pofida competiției acerbe, etapa a fost dominată de fair play. Trei dintre participanți și-au pus cu generozitate mașinile la dispoziția concurenților lor direcți, după ce aceștia au avut defecțiuni tehnice.

Datorită generozității lor, spectacolul a putut continua, piloții respectivi reușind să acumuleze puncte importante în clasamentul IAC.

În clasamentul Open, câștigător a fost, ca și anul trecut, Mihai Șurubariu, cu timpul de 1:15.39. tot el a obținut, din nou, și Cel mai bun timp al zilei. Până aici nici o surpriză.

Surpriza a venit de la Ovidiu Ponea, de loc chiar din Mioveni, care a închieiat la diferență de numai 6 sutimi de secundă (1:15:45).

Și încă o surpriză, mai ales pentru domneșteni – Mihnea Hiru, unul dintre  participanții din localitate, s-a clasat pe locul trei, la numai 43 de sutimi de învingător (1:15:82)”, se arată în comunicatul de presă citat.

Învingătorii etapei, pe grupe și pe clase, au fost:

– la grupa Avansați, clasa 1, Alexandru Ionescu

– la grupa Avansați, clasa 2, Vlad Soare

– la grupa Avansați, clasa 3, Botond Szabo

– la grupa Avansați, clasa 4, Ovidiu Ponea

– la grupa Debutanți, clasa 1, Alexandru Olteanu

– la grupa Debutanți, clasa 2, Andrei Ignat

– la grupa Juniori, clasa 1, Bogdan Duma

– la grupa Juniori, clasa 2, Vlad George Hâncu

– la grupa Modificate, Mihai Șurubariu

– la grupa Femina, Raluca Grigorescu

La  echipe, a  ieșit  învigătoare  SURUBU RACING, nou intrată în competiție,  urmată de RALLY DREAM TEAM și  TOP  GARAGE.

„Mulțumim   gazdei,  Primăriei   Domnești,   partenerului   tradițional,   Automobil   Clubul   Român, sponsorilor   noștri:  Autozone-Vianor, Metabond,   Angelli, Tegee   International, Eurocar Service Teleorman, Plus Autotrade, precum  și piloților, mereu inimoși și săritori, spectatorilor și tuturor celor care ne susțin în activitate.

INTERNATIONAL AUTOTEST CHALLENGE se desfășoară  anual, din anul 2011  și reunește piloți din toată țara, bine pregătiți, devotați culturii competiționale, bazate pe fairplay.

Competiția de îndemânare auto se adresează  în mod egal piloților profesioniști  și amatorilor care vor să  își dezvolte abilitățile  în automobilism, cu respect pentru noțiunea de siguranță la volan”, au mai transmis organizatorii.

 

 

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Asistent Ziarul Argeșul

ArgeşulArgeşulredacția