O seară liniștită, o cădere nefericită
Se spune că tragedia lovește când te aștepți mai puțin. În ziua senină de 1 august, mama și cu mine ne bucuram de grădinărit la căsuța noastră de vară din Vulturești. Seara părea desprinsă dintr-o poveste – greierii cântau, un arici ne făcea vizita obișnuită furând din mâncarea pisicii, iar luna lumina cerul presărat cu stele și nori argintii. Totul era calm, armonios, plin de bucurie. Până aproape de miezul nopții, când am auzit un zgomot surd: mama, în vârstă de 88 de ani, căzuse.
Piciorul îi era clar fracturat – scurtat, rotit, dureros. O fractură de șold, la vârsta ei, este o urgență majoră.
Transportată de SMURD la Spitalul Mioveni
În cinci minute a venit ambulanța. După încă cincisprezece, eram deja în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Mioveni. Cum locuim în Pitești, ne-am fi așteptat să fim duse la Spitalul Județean, protocolul ambulanței ne-a direcționat acolo.
În acel moment m-am întrebat dacă e cea mai bună alegere. Trei săptămâni mai târziu, pot spune cu toată convingerea: da, a fost.
Această scrisoare este un gest public de profundă recunoștință față de întregul personal al Spitalului Mioveni.
Un spital nou, curat, uman
Din primul moment am fost întâmpinate cu amabilitate, profesionalism și o căldură umană rar întâlnită. De la portari și personalul de la informații, până la medici, asistente și infirmieri – toți ne-au tratat cu respect, empatie și profesionalism. Echipa medicală a tratat-o pe mama nu doar ca pe o pacientă, ci ca pe un om drag, cu demnitate și grijă sinceră.
Vulnerabilă și imobilizată în secția de ortopedie, a fost îngrijită exemplar: hrănită cu răbdare, spălată, alintată, ascultată. Când au apărut complicații, a fost transferată la terapie intensivă. Grija de acolo a fost excepțională. Asistentele și medicii nu doar că îi monitorizau atent starea, ci o și consolau, o încurajau și reușeau să o facă să zâmbească. Un medic a revenit ulterior în salonul de ortopedie doar pentru a vorbi cu mama. Un gest mărunt, dar de neprețuit.
Personalul i-a răspuns mamei cu afecțiune, admirându-i spiritul viu. I se spunea „prințesa” (așa cum spunea ea că se simțea), „bunica”, „draga mea”, “iubirea mea”. A fost tratată ca un om, nu ca un caz.
Echipa medicală m-a ajutat să navighez birocrația și să obțin, prin Casa de Asigurări de Sănătate, un concentrator de oxigen (fără de care mama nu poate respira) și asistență medicală la domiciliu, ambele esențiale pentru recuperarea ei acasă.
Fără plic, fără compromis
Un subiect delicat, dar necesar: șpaga în spitale. La Mioveni, nu există, iar asta este, cu adevărat, remarcabil. Studiile arată că plățile informale în sistemul medical sunt încă frecvente în țările post-comuniste, România și Ungaria fiind în fruntea clasamentului. Mărturisesc, am încercat, timid, să sugerez o „atenție” monetară. Am fost refuzată politicos, dar ferm, de fiecare dată. Singurele „atenții” acceptate au fost câteva cutii de bomboane „Merci”, un simbol modest, dar sincer, al recunoștinței noastre.
Această integritate ne-a permis să folosim puținii bani pe care îi avem (pensiile nu sunt mari in România) pentru recuperarea de acasă: saltea medicală specială, scaun cu rotile, și cele mai bune medicamente necesare vindecării.
O lecție pentru sistemul medical românesc
Mioveni nu este doar un spital modern, ci un model de etică medicală. Datorită echipei de acolo, mama se recuperează, iar eu privesc sistemul de sănătate românesc cu mai multă speranță.
În loc de încheiere: mulțumim
Medicilor, asistentelor, infirmierilor, personalului administrativ de la Spitalul Mioveni – vă mulțumim. Pentru profesionalism, umanitate, dedicare și demnitate. Ați făcut o diferență reală în viața noastră.Din partea noastră, a amândurora – recunoștința noastră cea mai profundă.
Dr. arhitect Adriana Soaita
