Salariile mărite consistent în branşă par să nu fie argumentul suprem pentru medici astfel încât aceştia să ocupe posturile vacante la spitale şi să nu mai plece peste hotare.
Un deputat USR, Daniel Popescu, a interpelat Ministerul Sănătăţii pentru a solicita o serie de informaţii referitoare la deficitul de medici specialişti cu care se confruntă România în ultimii ani şi cu privire la măsurile pe care Ministerul le are în vedere pentru reducerea acestui deficit.
În răspunsul formulat, Ministerul a prezentat situaţia privind gradul de ocupare a posturilor de medici la nivelul fiecărui judeţ din România, inclusiv în Argeş. Cele mai afectate sunt spitalele din localităţile mai mici.
De exemplu, la Spitalul de Boli Cronice Călineşti, gradul de ocupare cu medici este de doar 25%! Sunt însă şi spitale mai mari cu probleme de personal, dar nu la noi în judeţ. Un exemplu în acest sens este Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi unde gradul de ocupare a posturilor cu medici nu depăşeşte 51%.