Speranță pentru o comună din Argeș. De astăzi are un nou primar care promite să facă drumuri.
Comuna argeșeană Ciomăgești are începând de astăzi, 22 octombrie, un nou primar.
Este vorba despre Florea Ene, care a depus jurământul pentru primul mandat de primar al comunei Ciomăgești. Acesta a câștigat de o manieră categorică alegerile locale din acest an și își propune să dezvolte comuna la adevăratul său potențial.
“Eu sunt născut în Ciomăgești, am casă aici și mi-am propus să fac ceva pentru comună. Este o comună săracă, dar frumoasă.
Sunt la primul mandat și, în primul rând, am în plan să facem drumurile, pentru că toți cetățenii sunt nemulțumiți de acest aspect.
Ulterior, ne vom ocupa și de celelalte, cum ar fi canalizarea și iluminatul public. De asemenea, îmi doresc să obținem investiții pe fonduri europene pentru dezvoltarea comunei Ciomăgești”, ne-a declarat noul primar.
Comuna se află în vestul judetului Argeș, făcând parte din arealul piemontului Cotmeana. Prin comună trece șoseaua județeană DJ 703 , un drum principal care face pe teritoriul comunei legătura între Comuna Ciomăgești, Cuca, (județul Argeș) și Topana (Județul Olt) și DJ 678 G care face legătura între comuna Ciomăgești și comuna Simburesti – Olt.