În legendara şi binecunoscuta poveste a Pandorei, prinţesa din Grecia antică, se spune că aceasta a primit în dar o cutie misterioasă din partea zeilor care o invidiau pentru frumuseţea sa. I s-a spus că nu trebuie să deschidă niciodată acea cutie. Dar într-o zi, copleşită de curiozitate şi de ispită, Pandora a ridicat capacul ca să arunce o privire şi a adus lumii marile nenorociri – bolile, sărăcia şi nebunia. Dar un zeu milos a lăsat-o să închidă cutia la timp, astfel încât să poată prinde unicul antidot ce face suportabilă nefericirea pe lumea asta: speranţa. Şi de atunci, omul a fost însoţit mereu de speranţă. În toate timpurile. Aşa a fost în secolul al XX-lea în timpul devastărilor produse în Europa de cele două războaie mondiale, de criza economică din perioada 1929-1933. Cu speranţă am trăit şi în perioada comunistă. Părinţii mei erau înţeleşi ca nişte persoane care şi-au ratat soarta în comunism. Iar noi, copiii lor, eram cei care dădeam o şansă familiei pentru o viaţă mai bună. Astăzi, însă, alţi părinţi le spun tinerilor că le revine sarcina de a le schimba în mai bine soarta celor de mâine.

Prin urmare, generaţia actuală leagă speranţa de bani, dar mai puţin de muncă. Şi astfel, speranţa este împrumutată de la viitor prin intermediul băncilor. Judecata este simplă: mâine ţara noastră va fi bogată, iar românii vor trăi mult mai bine. Astăzi, însă, o familie fără cont în bancă este sfârşită înainte de a începe. Fără a fi o entitate spirituală cu caracter revelator şi fără a se fixa într-un substrat ontologic ca atare, banca a ajuns adevăratul templu al zilelor noastre. În decursul timpului, agora a fost înlocuită de templu, iar acesta de bancă. În bănci stă cheia de boltă a oricărei filosofii despre viaţă. Băncile sunt noile temple prin care bântuie vârtejul speculaţiilor. S-a ajuns ca în România să existe aproape un milion de familii care nu-şi pot plăti ratele la bănci. Aceste familii au rămas şi fără bani, şi fără speranţă. Lipsa contului bancar lichidează un om, o familie, un oraş, o istorie, o ţară. FMI este noul Oracol de la Delfi; un proiect negativ al „oracolului” îndreptat spre o ţară anume duce către lichidarea acesteia. Banul exercită asupra omului un fel de fascinaţie care face din el singurul element, în acelaşi timp demonic şi divin, al civilizaţiei noastre.

Pe de altă parte, alături de bănci, supermarketurile sunt un adevărat flagel pentru sănătatea şi banii românilor. Între conducerea acestor mari magazine şi angajaţii lor există o complicitate cel puţin imorală. De exemplu, la unele supermarketuri, promoţiile sunt cumpărate în majoritatea lor de către propriii angajaţi pentru a fi vândute la suprapreţ prin magazinele săteşti, şi nu numai. Cumpărătorul de rând se bucură de promoţiile care au eventual termenul de garanţie depăşit. Cunosc un fost angajat al unui supermarket care a refuzat să spele brânza pentru a-i modifica termenul de valabilitate şi i s-a desfăcut contractul de muncă. Supermarketurile din Mioveni şi-au împărţit zonele de influenţă. Pentru valea Râului Doamnei este repartizat un anumit supermarket, pentru văile râurilor Târgului şi Argeşel sunt repartizate alte două mari magazine.

Au fost instituite adevărate reţele de distribuire a promoţiilor. Aici este toată asemănarea cu cele crezute demult îngropate. Barbarii de astăzi sting vechile simboluri ale cinstei şi moralei, samsarii străini prăduiesc pădurile şi bogăţiile pământului. În fiecare an, sunt scoase din România circa zece miliarde de euro pe căile deschise de ingineriile financiare care sunt legale, dar mai puţin morale.

Prin urmare, mulţi speculanţi europeni, unii penali chiar, şi-au dat întâlnire în România. Şi, cu complicitatea oficialităţilor, au pus mâna pe principalele resurse ale ţării. Aşa au fost devalizate băncile, distrusă industria şi înstrăinată agricultura. Aşa a fost dezgolit sânul ţării de codrii seculari. Drept consecinţă, mulţi politicieni nu sunt interesaţi de investiţii. Adică de acel sector de la care se aşteaptă să fie productiv. Or, din când în când se găseşte câte cineva care să-şi prevină concetăţenii că această stare de lucruri nu are cum să dureze o veşnicie. Iată că, de data aceasta, PSD s-a trezit şi a elaborat Ordonanţa 79/2017 ce reglementează Directiva Europeană 1164/2016 prin care multinaţionalele sunt obligate să plătească impozitele în ţara în care generează venit. Şi astfel, de la 1 ianuarie 2018, România îşi va schimba politica fiscală, determinându-i pe toţi să plătească taxele legale statului nostru. Ordonanţa 79/2017 este printre puţinele legi hotărâte la Bucureşti, ceea ce înseamnă că speranţa moare ultima.

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio