Cornel Ionică a retras de pe ordinea de zi un proiect privind o investiţie de 1,13 milioane lei. Câţiva consilieri locali s-au opus unor reparaţii la Piaţa Ceair, preşedintele comisiei de urbanism, Cristian Gentea, recomandând o vizită la faţa locului înainte de a lua o decizie.
Proiectul primise, de fapt, două avize negative din partea comisiilor de specialitate.
„Nu vreau să ajungem ca la Piaţa Smârdan: să fie făcute investiţii în spaţii nefolosite. Ar trebui să se ducă acolo colegii de la comisia de urbanism, să vadă acel corp de clădire”, a spus şi liberalul Narcis Sofianu.
Proiectul e foarte util. Spaţiile se degradează, fiind neutilizate de ani buni. E vorba în special de reabilitarea instalaţiilor, care sunt comune cu celelalte spaţii, folosite. Dacă vreţi, vom face o deplasare acolo”, le-a spus consilierilor primarul Cornel Ionică.
Astfel, decizia privind respectivele lucrări a fost amânată. Şi aşa costurile estimate au fost reduse de la peste trei milioane lei.