Advertisement
Mai multe spaţii de la Casa Cărţii – administrate de Centrul Cultural Piteşti – vor fi scoase la licitaţie în vederea închirierii. Conform autorităţilor locale, este vorba despre un birou de 9 mp la parter, un spaţiu de 45 mp la mezanin (unde a fost televiziunea Alpha) şi un spaţiu comercial de 9 mp situat pe culoarul de acces dinspre centru spre staţia de autobuz de la Casa Cărţii. Valoarea minimă de închiriere este de 2,5 euro pe metrul pătrat, dar aceasta ar putea fi mult mai mare în urma licitaţiilor care vor fi organizate. Aceeaşi valoare a rezultat şi din evaluarea solicitată unor experţi în anul 2016 de către Centrul Cultural Piteşti.
Advertisement