# S-a întâmplat azi dimineaţă la Curtea de Argeş. Hoţii au acţionat la „pont” şi sunt căutaţi la această oră de poliţişti!
Azi dimineaţă, când au ajuns la serviciu, angajaţii unei cafenele situate în zona centrală din Curtea de Argeş au avut parte de o surpriză: ei au constatat că uşa era deschisă, iar din interior dispăruseră mai multe bunuri.
Dându-şi seama că unitatea fusese spartă, salariaţii l-au anunţat pe patron, nimeni altul decât Cristian Mitrofan, fost viceprimar al municipiului Basarabilor, apoi au sesizat poliţia. Din primele date se pare că spargerea ar fi avut loc dimineaţă, când încă nu se luminase de ziuă, şi hoţii ar fi acţionat la pont şi au pătruns în cafenea folosindu-se de chei potrivite.
La o primă estimare prejudiciul se ridică în jurul valorii de 15.000 lei, spărgătorii sustrăgând bani, telefoane şi alte bunuri. La faţa locului s-au deplasat judiciarişti ai Biroului Investigaţii Criminale Curtea de Argeş şi criminalişti, în cauză a fost deschis dosar penal pentru infracţiunea de furt calificat şi se fac cercetări pentru identificarea autorilor.