Aşa cum v-am informat, poliţişti ai Secţiei Rurale Lunca Corbului au condus la sediul subunităţii pentru audieri un bărbat din judeţul Olt, suspectat de furt.
Este vorba despre Mihai Ş., de 35 de ani, din comuna Valea Mare, bănuit că, în noapte de 3/4 iunie, ar fi pătruns prin efracţie într-o locuinţă din Săpata, de unde ar fi sustras mai multe bunuri (anvelope, un aspirator, truse de chei, diverse scule şi unelte), iar valoarea prejudiciului se ridică la peste 10.000 lei. Ieri-dimineaţă poliţiştii argeşeni au făcut o percheziţie acasă la suspect, în urma căreia au fost recuperate bunuri susceptibile a proveni din furt, care reprezintă aproape un sfert din valoarea totală a pagubei. De asemenea, a rezultat că acelaşi individ a mai încercat să spargă alte două case din Săpata. În cauză a fost deschis dosar pentru furt şi tentativă de furt, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale. Mihai Ş. a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene. Azi, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti cu propunerea de a fi dispuse măsuri preventive. Procurorul de caz l-a dus la instanţă şi judecătorul de drepturi şi libertăţi a emis pe numele spărgătorului mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.