Soțul bătăuș, de neoprit! Și-a luat socrul la pumni în Argeș.
În noaptea de 27 spre 28 iunie, aproape de miezul nopții, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că un bărbat de 44 de ani, din Călinești, față de care fusese emis un ordin de protecție de către instanța de judecată, ar fi încălcat obligația de a nu se apropia de soția acestuia și ar fi agresat pe tatăl celei din urmă, provocându-i leziuni.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și de nerespectare a ordinului de protecție, conform art. 199 raportat la art. 193 din Codul Penal, respectiv conform art. 47 din Legea 217/2003R.
În ziua de 28 iunie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Topoloveni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, au continuat cercetările în dosarul penal, iar după administrarea probatoriului, bărbatul de 44 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie dispuse măsuri preventive.
Sfaturi pentru victime ale violenței domestice
Deja nu mai este o noutate faptul că, pentru îndepărtarea pericolului care planează asupra vieții, sănătății și integrității corporale a părții vătămate, polițiștii care intervin la eveniment pot emite un ordin de protecție provizoriu și îl pot îndepărta pe agresor, indiferent dacă acesta este proprietar al spațiului de locuit.
„Acasă” trebuie să fie locul în care ne simțim în siguranță, unde ne putem bucura de căldura sufletească și, ideal, iubire, indiferent cine locuiește în acel spațiu. Când asociem acest cuvânt cu „violența domestică”, deși aflată în contradicție, acest lucru face ca violența domestică să fie greu de identificat, de înțeles și mai ales, de pedepsit.
Violența domestică este reprezentată de orice inacțiune sau acțiune intenționată de violență fizică, sexuală, psihologică, economică, socială sau spirituală care se produce în mediul familial sau domestic ori între soți sau foști soți, precum și între actuali sau foști parteneri, indiferent dacă agresorul locuiește sau a locuit împreună cu victima.
Ce faceți dacă ați devenit o victimă?
- conștientizați ce vi se întâmplă și nu acceptați situația ca pe o stare de normalitate;
- sesizaţi Poliția, sub orice formă o puteți face;
- dacă vă simțiți în pericol din partea agresorului, solicitați polițistului să vă ajute și să elibereze un ordin provizoriu de protecție, cu toate implicațiile juridice ce decurg de aici;
- cereți ajutorul organizațiilor care oferă consiliere, sprijin, adăpost, etc.;
- nu vă retrageți plângerea! Lăsați-ne să ne facem treaba, pentru a vă putea ajuta.
Aspecte legale
În privinţa măsurilor care pot fi luate de poliţişti în situaţiile de violenţă în familie, reamintim că, încă din 28 decembrie 2018, poliţiştii care intervin la cazuri de violenţă domestică pot emite, după analizarea situaţiei pe baza unui formular de evaluare a riscului, un Ordin de protecţie provizoriu, valabil 5 zile, astfel încât victima nu va mai fi nevoită să aştepte unul încuviinţat de judecător.
Ordinul de protecţie provizoriu se emite de către poliţiştii care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, în scopul diminuării acestui risc.
Mai multe informaţii despre Ordinul de protecţie provizoriu puteţi accesa gratuit pe site-ul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, la adresa: https://ag.politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/comunicate/ordinul-de-protectie-provizoriu-emis-de-politisti .
În situaţia încălcării de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie, a oricăreia dintre interdicţiile stabilite prin ordinul de protecție, fapta constituie infracţiune, conform cadrului legal prevăzut de Legea 217/2003.