Reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă, bărbatul prins de două ori băut la volan a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de a fi dispusă o măsură preventivă. După analizarea probatoriului administrat, procurorul de caz l-a pus sub control judiciar pentru 60 de zile şi cercetările continuă.
Este vorba despre Valentin T., de 39 de ani, din Priboieni, care, aşa cum v-am informat într-o ediţie precedentă a ziarului nostru, a fost depistat conducând un Opel Corsa pe Calea Bucureşti din Piteşti fiind sub influenţa alcoolului. Prima dată, pe la ora 6.30, a avut o concentraţie de 0,75 mg/l de alcool pur în aerul expirat, iar la ora 10 a fost prins având o concentraţie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. În plus, de data asta nici nu mai avea permis, care îi fusese reţinut cu câteva ore mai devreme. Din acest motiv el va fi cercetat atât pentru conducere sub influenţa alcoolului, cât şi pentru conducere fără permis şi, dacă va fi găsit vinovat, riscă o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare.
Unul mai băut ca altul
Şi dacă tot am amintit despre şoferi care s-au urcat la volan după ce au băut, agenţii rutieri au depistat alţi conducători auto, unul mai băut decât celălalt.
Astfel, Dragoş Marian S., de 27 de ani, din Câmpulung, a fost prins conducând un Opel pe strada Gruiului din localitate, având o concentraţie de 0,61 mg/l de alcool pur în aerul expirat.
Tot în municipiul de la poalele Mateiaşului a fost depistat Robert Claudiu V., de 25 de ani, din localitate, care conducea o Skoda Octavia pe strada Nicolae Popp având 0,65 mg/l de alcool pur în aerul expirat.
La Bughea de Sus a fost identificat Bogdan O., de 32 de ani, din comuna amintită, care circula cu un Fiat Stilo pe DC15A având 0,85 mg/l de alcool în aerul expirat. Şi nu avea nici permis de conducere.
La Curtea de Argeş a fost prins Bogdan S., de 40 de ani, din Arefu, care conducea o autoutilitară Iveco Daily având alcoolemia de 0,73 mg/l.
În fine, agenţi ai Secţiei de Poliţie Rurală Valea Mare Pravăţ l-au depistat pe Bogdan Dumitru S., de 34 de ani, din localitate, care şi el circula cu un Opel având o concentraţie de 0,90 mg/l de alcool pur în aerul expirat. În toate situaţiile au fost deschise dosare penale, iar şoferii cu pricina au rămas fără permise de conducere.
Din punctul nostru de vedere cu cât sunt organizate mai multe controale pe şosele pentru depistarea beţivanilor la volan, cu atât creşte gradul de siguranţă al participanţilor la traficul rutier şi pietonal, ştiut fiind că una dintre cauzele producerii accidentelor grave şi foarte grave fiind tocmai conducerea sub influenţa alcoolului.