PNL a fost cel mai responsabil dintre partide, ridicând primul problema ajutorării românilor în contextul creșterii prețurilor la energie și venind primul cu soluții concrete – de pildă, legea consumatorului vulnerabil, pe care PSD n-a reușit s-o adopte cât timp a avut majoritatea parlamentară. Peste 6 milioane de gospodării vor beneficia de aceste măsuri, adică peste 15 milioane de români.
Sunt trei tipuri de soluții, iar toate trei vor fi implementate: compensare, plafonare și amânare. Senatul a adoptat săptămâna aceasta, cu amendamente, OUG 118/2021 prin care este majorată compensarea preţului la energie electrică şi gaze naturale pentru consumatorul casnic, în perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022. Amendamentele propuse de PNL, adoptate în comisiile de specialitate şi însuşite luni de plen, prevăd majorarea sumelor plătite de la bugetul de stat în contul facturilor şi plafonarea preţului – pentru consumatorii casnici, precum şi exceptarea de la plata certificatelor verzi, a contribuţiei de cogenerare şi a accizei şi reducerea TVA – pentru cei noncasnici. Săptămâna viitoare, legea va merge la Camera Deputaților și, dacă va fi adoptată, va merge la promulgare, astfel încât să intre în vigoare la 1 noiembrie. Aceasta prevede:
– Plafonarea prețurilor – 1 leu/kilowatt oră la curent electric și 0,37 lei/kilowatt oră la gaze. Plafoanele reprezintă preţul final facturat pentru clientul casnic. Dacă prețul se duce peste 1 leu/kw, intervine plafonul. Plafonarea se aplică pentru perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022.
– Compensarea parțială a facturilor – maximum 29 lei pe lună pentru factura de curent electric și maximum 33% pentru factura la gaze. Compensările se aplică pentru perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022. Valoarea compensării este de 0,291 lei/kilowatt oră la curent electric.
– Amânări la plată pentru consumatorii vulnerabili. Consumatorul vulnerabil trebuie să facă cerere și primește amânare la plată pentru o perioadă de la una la şase luni pentru facturile la energie electrică și gaze naturale, mai exact pentru consumul din perioada 1 noiembrie 2021 – 30 aprilie 2022. Adică le poate plăti după ce iese din iarnă. De sprijin vor beneficia și clienții casnici, și IMM-urile. El se va aplica și pentru energie electrică și pentru gaze naturale;
– Aplicarea unui cote reduse a TVA de 5% asupra bazei de impozitare pentru furnizarea energiei electrice/gazelor naturale la clientii finali;
– În cazul energiei electrice, exceptarea de la plata contravalorii certificatelor verzi, contribuției pentru cogenerare de înaltă eficiență, accizei;
– În cazul gazelor naturale, exceptarea de la plata contravalorii accizei.