La doar 22 de ani, Sebi David este un cunoscut interpret de muzică populară, reuşind să se afirme pe mari scene naţionale şi internaţionale. De câteva luni este manager la Şcoala de Muzică „Gheorghe Gomoiu”, din comuna Călineşti, şcoală ce poartă numele marelui dirijor al Corului „Ars Nova”. Licenţiat cu media 10 la Secţia Muzică, a absolvit şi Facultatea de Teologie, fiind şef de promoţie 2014-2017.
La Strasbourg
Experienţa sa ca… europarlamentar pentru o săptămână a fost una dintre cele mai importante. A reprezentat judeţul Argeş la Strasbourg, fiind printre cei 25 de elevi admişi din România pentru un astfel de proiect. Ce a făcut? A contribuit la adoptarea unor legi privind situaţia ţării noastre la timpul respectiv. A avut chiar şi o întrevedere cu Martin Schulz, preşedintele de atunci al Parlamentului European (până în 2017).
Câştigător al titlului „Cel mai frumos argeşean”, talentat şi cu o voinţă de fier, Sebi are de spus multe lucruri interesante…
Muzică şi şcoală
– Cum a început cariera ta muzicală?
– Am început să cânt la vârsta de 10 ani. Îmi plăcea să cânt mereu la ora de muzică, mama fiindu-mi învăţătoare şi cea care m-a descoperit. Aşa că am urmat cursurile Şcolii Populare de Arte şi Meserii din Piteşti, secţiile canto popular şi pian secundar.
– Ce te-a împins către Facultatea de Teologie?
– Am vrut să aflu mai multe lucruri despre trecutul nostru, despre religia noastră. Am vrut să ştiu, când merg la biserică, ce am de făcut când e o sărbătoare, să-i ştiu menirea.
– Deşi eşti atât de tânăr, eşti manager la Şcoala de Muzică „Gheorghe Gomoiu”. Cum ai reuşit?
– Am auzit de acest post chiar atunci când terminam facultatea. Mi-am depus CV-ul şi am fost ales. A fost greu la început, fiind foarte tânăr, dar acum toate lucrurile s-au aşezat. Am înfiinţat şase secţii noi, având peste 100 de copii talentaţi. Am preluat idei de la Strasbourg, Franţa, din schimburile de experienţe şi le-am aplicat cu succes în această şcoală.
Festivaluri
Sebi David este solist vocal al Ansamblului „Doina Bascovului” şi al Ansamblului „Ciuleandra” din Topoloveni, precum şi dirijor al unui grup vocal din Bogaţi. De-a lungul periplului său în folclorul românesc, răsplata i-a fost pe măsură, Sebi participând la mai multe manifestări artistice, ducând cântecul popular din Muscel pe culmile succesului: la Festivalul Naţional „Chindia” Târgovişte, locul I, la Festivalul de Muzică Veche de la Craiova, Marele Premiu, la Concursul Judeţean „Cântecele Argeşului”, locul I.
De asemenea, a lansat un album intitulat „Pentru mândra cânt cu dor”. Are 13 piese, toate cu mesaje despre iubire, sensibilitate şi încercările vieţii. Piesa prin care e foarte cunoscu: „Tinerel m-am însurat”.
Care e secretul lui? „Nu-mi place să stau degeaba. Vreau să descopăr întotdeauna lucruri noi şi să studiez cât mai mult pentru a atinge perfecţiunea pe toate planurile. De mic am fost un perfecţionist”.
– Prins între atât de multe activităţi, mai ai timp şi pentru tine?
– Din păcate, nu am. În puţinul meu timp liber desenez; asta mă relaxează foarte mult.
Tânărul artist urmează să facă un doctorat în domeniul muzical. De asemenea, îşi doreşte să lanseze cel de-al doilea album cu „Lăutarii” din Chişinău şi cu marele dirijor Nicolae Botgros.
– Dorinţa mea cea mai mare este să cânt şi să-i încânt pe oamenii patriei mele. Vreau să duc mai departe cântecele tradiţionale şi portul popular, să intru în casele voastre prin tot ceea ce fac şi să reuşesc o schimbare în ţara mea.