De necrezut, dar adevărat. La Mușătești, pe Valea lui Maș, ursul a poftit la un vițel care tocmai venea pe lume, dar animalele din grădină au făcut roată în jurul vacii care făta. S-au întors toate cu coarnele spre urs, din orice parte ataca, și și-au vegheat surata, până și-a adus puiul pe lume.
Întâmplarea este de poveste, dar… nu-i poveste, spune Cristina, de la care, când și când, mai cumpăr și eu câte un cașcaval. O spun oamenii care au auzit vitele boncăluind, s-au alarmat și au dat fuga la vaci, în grădina din marginea satului, să vadă ce se întâmplă. Așa au dat de urs, care încerca să se infiltreze în cercul viu creat de vacile înfuriate. L-au luat ei primire, l-au alergat cu câinii și l-au alungat. După care s-au minunat, s-au închinat că așa ceva n-au mai văzut și s-au întors acasă, să povestească și să-și vadă de treburile gospodăriei.
În ce-l privește pe jurnalist, nici el n-a auzit până astăzi de o astfel de întâmplare cu vaci care să-și apere odrasla nou născută. S-o apere de urs, nu de câine! Am văzut, la televizor, bivoli care-și apără vițeii de lei, am văzut elefanți care își așază puii la mijloc, să-i protejeze de agresori, dar un așa gest de solidaritate bovină, cum s-a întâmplat zilele trecute pe Valea lui Maș, chiar că m-a uimit. Și m-au uimit, fiindcă povestea este o premieră. Una adevărată, iar nu scornită, cum se mai întâmplă și-n breasla noastră dornică de senzațional, de spectaculos. Pe lângă grădina cu pricina am trecut, la plimbare, în repetate rânduri; se află la mai puțin de o jumătate de kilometru de troița care vestește că urmează Mănăstirea Robaia…
Acum, după povestea cu ursul, întrebarea este dacă mai am sau nu curajul s-o iau duminica la pas, pe cărarea ce urcă din Valea lui Maș, fie spre Brătești, fie în continuare prin pădure către munte. Cât am fost mic, păzind oile, nu mi-am pus această problemă, fiindcă, deși o făceam la Vernești, prin pădurea Albeasca ori Cicăneasca, nu cobora ursul din munte până aici. Cobora doar în imaginația mea și-n poveștile sătenilor care ne speriau cu peripeția lui nea Niculae Pleșan, care, cioban fiind la munte, a trebuit să urce degrab’ într-un brad, când a venit ursul pe care l-a altoit cu bâta. Înfuriat, ursul s-a luat după el, de frică el s-a aburcat în copac, dar ursul nu l-a slăbit, l-a apucat cu laba de turul pantalonilor. Noroc de toporișca de la brâu, cu care i-a pișcat labele, de n-a mai avut ursul în ce se sprijini ca să urce după nea Niculae și să-l lase fără pantaloni.
Lăsând gluma la o parte, astăzi, cu urșii nu mai e de glumă. Noi am dat buzna în habitatul lor, iar acum dau și ei buzna în așezările noastre. După mâncare, după ce altceva? Legea, care și la noi protejează ursul brun carpatin, l-a ajutat să se înmulțească peste măsură și uite așa s-a declanșat de ani buni războiul sătenilor cu urșii. Dacă statistica e adevărată, recensământul cel mai recent inventariază cca. 7.500 – 8.000 de urși, iar oficialitățile, speriate că s-au înregistrat cca 150 de atacuri la om, din care 14 au fost mortale, au decis să crească numărul celor ce pot fi vânați de la 140 la 426 de exmplare. Nu știu dacă e mult sau puțin, cert este că urșii atacă tot mai frecvent și mult peste zona lor de habitat.
(continuare în pagina 5)
(urmare din pagina1)
Ce-i de făcut? Îmi vine în minte o imagine dintr-un film în care un văcar american a fost atacat de o ursoaică având doi pui după ea. Deși avea armă și i-ar fi fost la îndemână s-o împuște, văcarul n-a făcut-o, s-a luptat cu ea, a fost rănit la braț, dar a reușit s-o alunge. De ce n-ai împușcat-o?, a fost întrebat, când a ajuns la spital, cu infecție la braț. Fiindcă, a răspuns, ursoaica era în habitatul ei și-și apăra puii, iar familia mea crește vaci aici de peste 150 de ani.
Da, în film, mesajul este frumos, dar de-a adevăratelea, ciobanul nostru, gospodarul nostru nu concepe să dea ursul iama în curtea lui, în grădina lui. Nu-l încălzește deloc ideea protejării ursului, când i-a mâncat porcul sau vițelul din curte, ba se dă și la el și, cu toată larma celor de la Greenpeace, vrea ca oficialitățile să dea o lege ca ursul să trăiască și să se hrănească în munte, nu în grădina lui. Că acolo ține și el vite domestice, care n-au habar de ce zic oficialii de la Bruxelles; ele își urmează instictul bovin, apărându-și puii și perpetuându-și astfel specia. Spre binele omului, nu?
