Avem cititori care ne scriu taman din Peru! Loredana Matei a aflat din paginile ziarului „Argeşul” despre violul petrecut la Negraşi anul trecut, dar acum vrea să ştie ce s-a întâmplat cu infractorii.
„Concret, mă interesează care este situaţia unuia dintre deţinuţi, pe numele lui Ionel Dobre. Nu am mai văzut nicio ştire despre cele petrecute şi voiam să ştiu dacă a fost condamnat sau nu. Vă mulţumesc anticipat.”
Cazul
Vă reamintim că, în luna august, trei indivizi din satul Bârlogu au abuzat sexual o piteşteancă în vârstă de 32 ani, dar au fost identificaţi şi ulterior arestaţi preventiv. Aceştia sunt George Radu, de 29 de ani, Ionel Dobre, de 35 de ani, şi Ilie Alexe, de 46 de ani. Conform dosarului publicat pe site-ul Judecătoriei Costeşti, împricinaţii se află în continuare în arest preventiv, deşi au contestat în mai multe rânduri măsura instanţei.
În arest preventiv
„În baza art. 207 alin. 2 şi 4 rap. la art. 348 alin. 2 C.p.p. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor Alexe Ilie, cetăţean român, fără antecedente penale, şi Dobre Ionel, cetăţean român, fără antecedente penale, măsură pe care o menţine. Respinge, ca neîntemeiate, cererile formulate de inculpaţii Alexe Ilie şi Dobre Ionel, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar” – se arată, printre altele, pe portalul de justiţie.
George OLTEANU