Oamenii au ajuns să se omoare pe străzile marilor oraşe. Mergi liniştit pe stradă şi te poţi trezi cu un cuţit în spate sau spulberat de vreo bombă. Aşa cum s-a întâmplat zilele trecute în centrul Londrei, când un camion a intrat într-un grup de vreo 20 de oameni. Puţin mai târziu, într-o piaţă din apropiere, mai multe persoane au fost înjunghiate de trei bărbaţi care au coborât din camion. Un tânăr român a ieşit dintr-un restaurant şi s-a luptat cu teroriştii. El a devenit soldatul din stradă. Atacul terorist s-a soldat cu morţi şi răniţi. În marile oraşe ale Europei ne aflăm toţi într-o eventuală postură de soldat. Este aproape de la sine înţeles că acest sentiment este dat de o nouă concepţie despre om, care nu mai e văzut din perspectiva umanităţii sale, ci din cea a agresorului. Cine este acest nou agresor? El poate fi vecinul de apartament, de scară, de bloc. Sau cel din autobuz, metrou, avion. Şi astfel, oriunde ne-am afla, trăim cu un sentiment tulburător de nelinişte, de parcă fiinţa noastră n-ar mai avea nicio însemnătate. Să rămâi nemişcat sub ameninţarea unei bombe, pe stradă, lângă blocul în care locuieşti, chiar în propria casă, să stai ghemuit în adăposturi, în beciuri şi pivniţe, în plin spaţiu public, ferindu-te de un agresor nevăzut, dar bănuit, cu moartea în faţa ochilor, iată ce înseamnă noua condiţie de viaţă a europeanului!
Prin urmare, utilizatorul unor bombe sau cuţite nu mai vede oameni, ci nişte trupuri fizice, ce se transformă în imagini abstracte. Fiinţa noastră fizică devine cu totul irelevantă pentru noul agresor. Utilizatorul unor astfel de arme ocoleşte toate restricţiile spaţiale din trecut şi apare simultan în mai multe locuri, în postura de inteligenţă fără trup. Iar tehnologia pe care el o foloseşte îl duce cu un pas înaintea îngerilor sau a dracului, care, la un moment dat, nu se pot afla decât într-un singur loc. De vreme ce acest nou agresor nu are nicio legătură cu legea morală, va simţi un impuls ce-l va împinge spre crimă. Drept care, din punct de vedere ontologic, imprevizibilul este noua paradigmă a vieţii noastre. Într-o astfel de situaţie cauzalitatea pare desfiinţată, iar efectul coboară în adâncul nostru în aşa fel încât nu mai putem fi ce-am fost cu o clipă în urmă. Şi avem dreptul să fim numai în măsura în care ştim ce se petrece. Mai mult, perioada contemporană presupune ca viaţa noastră să urmărească adaptări la realităţi imprevizibile, deoarece un fapt social criminal poate surveni neaşteptat. Logica pare să nu mai stea în continuităţi. Fenomenologic, e o rupere de nivel. Totul e simultan. Cauzalitatea carteziană este înlăturată, fenomenele nu se mai comportă doar în funcţie de antecedentele lor, ci şi de proprietăţile lor specifice. Noua ontologie consideră că un fenomen poate surveni neaşteptat, e un fel de izbucnire ce ia prin surprindere, un fel de explozie, o tresărire abisală. E instantaneu, surprinzător, fulgerător, năucitor. Nu stă în continuitate cauzală sau multicauzală – sau aşa pare – nu transmite nimic.
Nimic din ceea ce-l precede nu ajunge să-l explice. Nicio punte între ceea ce a fost şi ceea ce bănuieşti că urmează. E precedat de un interval minim şi abisal, profund şi decisiv. Pare doar un interval, dar e un abis. Nu are nicio determinaţie. Un exemplu?! Am văzut la televizor în ce stare s-a aflat preşedintele SUA în momentul în care aştepta informaţii privitoare la atentatele din 11 septembrie 2001. El a putut doar să exclame: „Sunt stupefiat!”.
Prin urmare, suntem de la naştere până la moarte în tranşee, luptându-ne, de foarte multe ori chiar, inconştient prin puterea instinctului, contra adversităţii din afară care ne pândeşte în fiecare moment. O cât de mică neatenţie, un neînsemnat risc este de ajuns pentru ca incomensurabile forţe din afară să ne distrugă. Într-o astfel de situaţie, starea noastră este una de nesiguranţă, de încordare continuă, de nelinişte; este o stare emoţională nervoasă, vizibilă. Se instituie un spaţiu social care ne urmăreşte, ne învăluie, ne digeră ca într-o uriaşă fagocitoză. În cele din urmă, ne înlocuieşte. Atunci trupul se desolidarizează de gândire, individual trece frontiera carcasei sale şi locuieşte de cealaltă parte a simţurilor. Şi toate acestea au fost facilitate de noua tehnologie. Poate că acest univers tehnologizat a venit prea repede pentru unii dintre noi, pentru că se poate bine observa cum ne mişcăm în cadrul descoperirilor tehnice. Aceste descoperiri au venit prea repede şi toate deodată, încât, aproape organic, nu suntem potriviţi cu ele. Nu avem încă educaţia necesară unei folosiri eficiente a mijloacelor tehnice. Dimpotrivă, unii ştiu foarte bine să le folosească pentru a-şi distruge semenul. Deci, noua tehnologie nu poate fi contracarată atunci când este folosită pentru a distruge, fie de o parte, fie de cealaltă.
Gheorghe SAVU
15 Comentarii
Popa
Acesta este noul razboi, cu un agresor invizibil si deosebit de pervers
Nicu
Dar cu copiii ce facem? Ii facem si pe ei soldati. Dar pe batrani?
Victor viorel
Trăiesc de 20 de ani in Spania, dar niciodată nu am trăit cu sentimentul de nesiguranță ca in ultimii ani
Puiu
După ce am citit articolele cu pericolele din stradă şi din parcuri, cele care au apărut zilele acestea în „Argeşul”, în care oameni nevinovaţi sunt speriaţi de moarte de câini , şerpi , urşi, căpuşe, şobolani şi alte dihănii, mă gândeam aşa înainte de a adormi, că totuşi cel mai periculos în stradă rămâne omul. A doua zi a apărut acest editorial care mi-a dat dreptate. Este foarte adevărat că de la naştere şi până la moarte ne luptăm, conştienţi sau nu, cu adversităţile care apar şi ne urmăresc în fiecare moment .E ceva timp de când îi spuneam unui prieten, că dacă m-aş rătăci într-o pădure teama cea mai mare nu mi-ar fi de sălbăticiuni , că poate am noroc şi scap, dar ce fac dacă mă întâlnesc cu un om? Dacă e un „om bun”poate mă ajută, dar dacă este unul care râmneşte la un lănţic, sau o brăţară, la o verighetă sau la încălţări, ce dracu mă fac? Dacă i se desolidarizează trupul de gândire, cum zice autorul care ştie ce spune, nu devine el o fiară care atacă? N-aş da vina pe tehnică şi tehnologie decât în anumite cazuri şi nu cred că pot să fiu un soldat atât de bun ca românul de la Londra. Cred însă că vremurile de astăzi au făcut bestia din om greu de ucis!
Savu Gheorghe
Domnule Puiu, m-ați impresionat cu acest comentariu! Aveți perfectă dreptate, nu tehnica este cauza, ci doar mijlocul. Uitați-vă la Boureanu, nu este oare un antropoid în acțiune?
Petre
Se pare că Boureanu a evoluat din maimuţă.
În acelaşi timp, îmi cer scuze faţă de maimuţe, cred că le- am jignit.
sotia lui
Acest baureanu este educat bine felice lui si celor care l-au educat
Marian
Dacă ne uităm cu puţină (sau mai mare) atenţie la politicienii de Argeş inclusiv la comportamentul acestora, constatăm că sunt rudă toţi cu Boureanu- cred că totul li se cuvine iar poporul este o masă de proşti.
Nu- i aşa domnilor politicieni Valeca, Oprescu & Oprescu, Georgescu, Nicolescu, Manu, Tudosoiu ş.a.?
Din păcate avem prea puţini „soldaţi în stradă”, că altfel escroci, şarlatani şi infractori de drept comun ca cei de mai sus nu mai ajungeau să ne conducă.
Pe de altă parte prostia este la noi, că indivizii au pe cine prostii.
Ion
Asta-i ţară de drogaţi şi / sau de sadomasochişti.
Sistemul de educaţie a reuşit performanţa de a ocupa la salarizare locul 10 din 12, şi nimeni nu zice nimic.
Doar sindicaliştii ca alde Voica se laudă cu performanţa că de pe locul 8 în grila de salarizare a reuşit să avanseze pe locul 10. Se pare că direcţia sindicaliştilor este bună, dar din păcate au greşit sensul de mers.
Totuşi toată lumea din educaţie este fericită că a fost păcălită.
De multe ori drogaţii mai au o scuză că sunt drogaţi şi nu ştiu ce fac, dar este posibil să ne confruntăm cu un autism generalizat al sistemului de educaţie, care aplaudă când ajunge pe primul loc din coadă la salarizare şi scandează …
Până şi un tablagiu debutant (cu 6 luni de şcoală) are salariu dublu decât al unui cadru didactic.
Nu degeaba se spune că „prostia şi domnia se plătesc”.
Elev
Băiete, voi aveți patru luni de vacanta dintr-un an
Mihai
I-ai spus treaba asta sindicalistului Voica?
Este acesta de acord cu tine? Oare atunci când a mers în instanţă pentru tine, de ce nu l- ai tras de mâneca să- i spui că nu- i corect ce face, că nu meriţi să se bată pentru tine că în şcolă sunt alţii care muncesc mult mai mult decât tine, pe salariul pe jumătate.
elev
nu ai pic de rusine tu nu ai fost deputant ioane. Acum esti tare a aaa pe pumn nu pe minte
Alin
Nu trebuie să confundăm munca intelectuală (desfăşurată în stres şi în mizerie) cu munca de tractorist pe tarla sau munca de gragaragiu de politician..
Dacă s-ar aplica normativele privitoare la recuperarea pshică (ca urmare a muncii la catedră) în mare parte din şcolile din România trebuie să se acorde la 4 ore desfăşurate la catedră într- o zi, ziua următoare să fie liberă.
Dacă ne uităm mai cu atenţie constatăm întradevăr că învăţământul a produs numai delicvenţi (a se vedea politicienii şi mare parte din şefii de instituţii). Numai profesorii în cauză ştiu cum şi- au mâncat creierii cu delicvenţii care se numesc astăzi politicieni fie ei Boureanu, Dragnea, Tăriceanu, Nicolescu sau mai ştie D-zeu cum i- o chema)
ION
După domnul contabili este normal ca profesorii să aibă salarii pe jumătate decât femeia de servici sau şoferul de la M.E.N. sau Parlament că el (contabilul) are program de 1- 2 ore / zi cu tot cu stat la cafea la Finanţe.
Domnule contabil acum ai ocazia să te iei de şeful tău de la M.E.N. PAUNICĂ MIHAI care în timpul normal de lucru (de la MEN) desfăşoară alte 3 norme întregi la alte instituţii de învăţământ şi adună în cele 25 ore lucrate (din cele 24 ore) cât are ziua suma de 240 milioane pe lună.
Poate ar fi bine domnule contabil să ne justifici cum inspectori ai ISJ Argeş angajaţi pe salarii de nimic manipulează bolizi pe străzi.
Gargara cu cele 4 luni de concediu nu ţine domnule contabil. Probabil vrei să distragi atenţia de la modul cum obţii foloase necuvenite prin fals şi uz de fals.
Pe de altă parte ai dreptate, la cadrele didactice nu numai că poţi să – i pui la muncă gratis, dar poţi să le impui să plătească bilet la intrarea în şcoală.
Probabil că Tudosoiu nu şi- a făcut orele pentru a face economie de bilete care i s+ar fi tăiat la intrarea în şcoală.
Daniel
Noua lume: într-o astfel de situaţie, starea noastră este una de nesiguranţă, de încordare continuă, de nelinişte; este o stare emoţională nervoasă, vizibilă. Se instituie un spaţiu social care ne urmăreşte, ne învăluie, ne digeră ca într-o uriaşă fagocitoză. În cele din urmă, ne înlocuieşte. Atunci trupul se desolidarizează de gândire, individual trece frontiera carcasei sale şi locuieşte de cealaltă parte a simţurilor.