# A motivat graba spunând că are copilul bolnav.
Mare ghinion a avut în această dimineaţă un şofer piteştean în vârstă de 32 de ani. Aflat la volanul unui Opel, a călcat pedala şi a forţat semaforul de la intersecţia Bulevardului Republicii cu Eroilor, dar şi mai grav, a încălcat marcajul longitudinal continuu, depăşind mai multe vehicule care se aflau în coloană. Printre vehiculele încolonate se afla şi un echipaj de poliţie de la Secţia 1 care a observat manevrele şoferului grăbit. A fost pus în funcţiune girofarul, iar conducătorul auto a fost somat să oprească în staţia de taxi de lângă Grădina Publică.
Şoferul a încercat să explice graba motivând că are copilul bolnav, gesticulând destul de agitat pe lângă maşină (sursa: martor ocular). După mai bine de un sfert de oră, poliţiştii au întocmit un proces verbal prin care s-a luat măsura reţinerii permisului în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 30 de zile.