# Nu a mai apucat să ajungă la magazin, ci în circumstanţe neclare a ajuns într-un canal unde a fost găsit descompus după o lună de zile!
# Din acest motiv, opinia noastră este că nu a fost vorba de sinucidere, ci de crimă sau accident.
Sâmbătă, poliţia belgiană a făcut următorul anunţ sec: „Dispărut în data de 2 martie în Antwerpen, a fost găsit. Mulţumim pentru cooperare”.
În spatele acestui anunţ se ascunde o dramă pe care anchetatorii trebuie s-o clarifice. Este vorba despre Cosmin Florea, tânărul piteştean de 36 de ani, şofer de tir la o firmă româno-austriacă din Piteşti şi fost angajat al Jandarmeriei Argeş, dat dispărut de familie pe data de 2 martie, după ce a pierdut legătura cu el. Ultima cursă a piteşteanului a fost în Belgia, acolo unde a fost şi găsit zăcând fără viaţă într-un canal aflat, culmea, chiar lângă parcarea unde a dispărut.
În ziua dispariţiei era în pauza de 45 de minute într-o parcare cu mai mulţi români când a vorbit ultima dată acasă cu mama şi cu fratele său. Tot atunci a vorbit şi cu fosta soţie, pe care ar fi întrebat-o ce să le cumpere celor două fiice ale lui. Apoi, colegii de cursă l-au mai văzut plecând spre magazine. Din noaptea de 2 martie nimeni nu a mai ştiut nimic despre el şi poliţiştii belgieni l-ar fi căutat peste tot. Poliţia belgiană ia în calcul în acest moment orice ipoteză: crimă, sinucidere sau accident.
Hainele de schimb (Cosmin obişnuia să se îmbrace mai mult sport), un portofel şi telefonul mobil au fost găsite în cabina tirului şi rămâne de aflat la ce concluzii vor ajunge în final anchetatorii Poliţiei Federale din Belgia.