Un bărbat aflat în stare de arest preventiv a fost trimis în judecată, după ce instanţa i-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu arest la domiciliu sau control judiciar. Este vorba despre Cosmin Viorel Bălşanu, de 34 de ani, din Ştefăneşti, care a fost protagonistul unei urmăriri ca-n filmele de acţiune.
Aşa cum am relatat la momentul potrivit, pe 11 decembrie 2018, poliţişti ai Secţiei 2 Piteşti au făcut semnal de oprire unui Porsche Panamera cu numere de Bucureşti, la volanul cărui se afla Bălşanu, despre care oamenii legii deţineau informaţii că nu are permis de conducere. În loc să să tragă pe dreapta, şoferul a accelerat şi poliţiştii au pornit în urmărire.
A ajuns în zona Podul Viilor, unde era aşteptat de un echipaj al Serviciului Rutier Argeş, fiind dat în consemn. Cel de la volan nu a oprit nici de această dată şi pe pasarela care urcă spre Autostrada A1, un agent a scos pistolul, a somat şi a tras două focuri de avertisment în aer şi alte patru asupra bolidului. Nici asta nu l-a determinat pe fugar să oprească şi au fost institute filtre la toate ieşirile de pe autostradă, precum şi pe drumurile adiacente.
Autoturismul a fost reperat pe raza localităţii dâmboviţene Brăteşti, aproape de Târgovişte, unde şoferul a reuşit să spargă cel de al treilea filtru şi, în urma unei depăşiri, a intrat pe contrasens, unde a lovit un Logan. Cele două autoturisme avariate au ajuns într-un şanţ, iar
şoferul Loganului şi o pasageră au fost răniţi şi au ajuns la spital. În Panamera se aflau trei persoane şi anume Cosmin Viorel Bălşanu, Marius D., de 37 de ani, şi Alexandra D., de 20 de ani, ambii din Piteşti. Bărbaţii au fugit pe câmp, iar tânăra a rămas lângă bolidul avariat. Nu a durat mult şi fugarii au fost capturaţi de poliţişti şi mascaţi dâmboviţeni într-un imobil părăsit. În timpul cercetărilor, inculpatul a recunoscut comiterea infracţiunilor comise.
Extinzând verificările, anchetatorii au constatat că, în 2014, Cosmin Viorel Bălşanu a mai fost condamnat pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, în stare de recidivă. Eeliberat condiţionat în 2016, i-au rămas de executat 599 de zile. De asemenea, împricinatul a fost condamnat în mai multe rânduri şi în ţară, şi în străinătate, pentru infracţiuni contra patrimoniului şi la regimul rutier.