În urmă cu o săptămână, la Băiculeşti a avut loc un accident de circulaţie, al cărui autor a fugit de la locul faptei şi, cu toate că i s-a stabilit identitatea, individul e de negăsit.
Vă reamintim că, pe la ora 20 a serii de marţi, 13 septembrie, Constantin Gheorghe, de 45 de ani, din Băiculeşti, patronul firmei de pază Geo Tehno Security (GTS) Curtea de Argeş, a fost lovit de un Mercedes pe raza satului Tutana. Potrivit poliţiei, victima a fost acroşată cu oglinda retrovizoare şi proiectată în şanţ, dar şoferul nu a oprit autoturismul şi s-a făcut nevăzut.
Autorul accidentului a fost identificat ca fiind Marius B., de 35 de ani, din Băiculeşti, iar poliţiştii au găsit maşina pe care acesta o condusese, nu şi pe şoferul care a dispărut de parcă l-a înghiţit pământul. Nu avem date din care să rezulte că împricinatul ar fi fost dat în urmărire sau în consemn la frontiere, dar nu ne-ar surprinde să aflăm ori că s-a ascuns pe la rude sau prieteni, ori că a fugit din ţară, aşa cum a procedat individul din Galaţi, care, după ce a accidentat mortal doi copii, a fost prins după cinci zile în Italia. Diferenţa e că pe numele acestuia fusese emis mandat de arestare în lipsă şi era dat în urmărire.
În altă ordine de idei, există voci care susţin că accidentul n-ar fi fost întâmplător, întrucât patronul GTS ar fi fost ameninţat de romi din Băiculeşti, prinşi la furat de agenţii săi, că o să aibă necazuri dacă nu-şi vede de treabă. O fi adevărat sau nu, habar n-avem, cert este că autorul evenimentului încă n-a fost găsit, iar cercetările bat pasul pe loc. Indiferent cât de grav sau de uşor ar fi, accidentul e accident, iar când e vorba despre fugă de la locul faptei, situaţia se complică şi poliţiştii ar trebui să depună mai mult efort pentru prinderea autorului. Despre care nici măcar nu s-a spus dacă are sau nu permis de conducere. Noi sugerăm să se facă apel prin intermediul mass-media către fugar să se predea de bună voie şi nesilit de nimeni…
Val. NICOLAU