Ultima oră: Şoferul s-a predat singur la poliţie!
Aşa cum v-am informat, un şofer care a produs un accident cu victime în zona centrală a Piteştiului este căutat de poliţişti fiindcă a fugit de la locul faptei.
Evenimentul a avut loc duminică noapte la intersecţia dintre bulevardul Republicii şi strada Maternităţii. Şoferul unui BMW a accelerat puternic şi a pătruns în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului, izbind violent o Skoda condusă regulamentar dinspre centru către zona de nord a oraşului de Dumitru Daniel I., de 53 de ani. Imediat după accident, individul s-a făcut nevăzut, dar în urma impactului şi-a pierdut plăcuţa de înmatriculare.
Pornind de la acest indiciu, agenţii rutieri au stabilit că autoturismul era înmatriculat în leasing şi aparţine unei firme din judeţ, însă la sediu nu se afla nimeni.
Soţia şoferului care circula regulamentar, Elena, de 53 de ani, aflată pe scaunul din dreapta faţă, a fost rănită şi transportată de urgenţă la spital.
Bărbatul aflat la volanul BMW-ului este căutat de poliţişti şi în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de cercetare penală.
Până la această oră, 14:00, nu a fost identificat. Mai mulţi cetăţeni ne-au transmis faptul că, în cursul zilei, au observat numeroase filtre ale poliţiei şi maşini oprite în trafic pentru verificări.
Din nefericire, şoferul vinovat nu a fost găsit şi acţiunea continuă.