Șoferul era beat turtă la Bascov. Acesta, conducând sub influența alcoolului, a provocat un eveniment rutier.
În cursul acestei dimineți, în jurul orei 06:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, în localitatea Bascov, pe D.N. 7C, a avut loc un eveniment rutier.
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii rutieri, s-a constatat faptul că, un bărbat de 67 de ani, din Băiculești, care conducea un autoturism pe D.N. 7C, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat cu autoturismul. Din fericire, evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, conform art. 336 din Codul Penal.