După cum v-am informat, şoferul care în timp ce era urmărit a lovit maşina poliţiei împingând-o în şanţ a fost reţinut după două săptămâni de la comiterea faptei.
A lovit şi a fugit
Acesta este Alexandru Florin Barbu, de 28 de ani, din Uda, care pe 19 noiembrie a refuzat să oprească la semnal fiindcă nu are permis de conducere, a provocat accidentul şi a părăsit locul faptei. Tânărul a stat ascuns, ştiind că este căutat. El a stat ascuns până marţi, când s-a predat la Serviciul Rutier Argeş. Reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă, după o noapte petrecută în arestul poliţiei judeţene a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de arestare preventivă. Procurorul a decis însă plasarea împricinatului sub control judiciar pentru 60 de zile, timp în care tânărul are interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu.
Nu recunoaşte
Cel în cauză nu a vrut să spună unde a stat ascuns, susţinând că ar fi fost prin pădure. Afirmaţiile lui nu sunt crezute de anchetatori, care au extins verificările faţă de alte trei persoane bănuite că l-ar fi ajutat, pentru comiterea infracţiunilor de tăinuire şi favorizare a infractorului. Barbu a fost eliberat în acest an din închisoare, după ce executase o pedeapsă privativă de libertate tot pentru conducere fără permis (la acea dată avea suspendat dreptul de a conduce), el având şi antecedente pentru furt. Vă reamintim că, în timpul urmăririi, agenţii au tras şase focuri de armă în aer, dar şi asupra maşinii, însă fugarul a reuşit să dispară. Individul nu a recunoscut că a lovit autospeciala poliţiei, ci doar că, într-adevăr, a condus fără permis.
2 Comentarii
Ioan
Bravo Judecătorule…fi frate cu Infractorii…acesta este Statul de drept din Romania…în care infractorii sunt protejați de…minunații și independenții noștri judecători care…se dau de ceasul morții ca…se schimba legile justiției și ar putea…plăti….acesta este un exemplu evident de…rea credința și grava neglijenta…rușine judecătorule…oricine ai fi…nu îți meriți locul în magistratura din România…rușine CSM.
Ioan
Erata: în loc de Judecător a se citi…Procuror…unde ești vorbaretule Procuror General Lazar…poate reușești sa ne explici cum este posibila…aceasta frăție.