
Oprită de polițiști pe strada Eroilor
Pe 7 septembrie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș au depistat o femeie de 31 de ani, din comuna Corbeni, în timp ce conducea un autoturism pe strada Eroilor din municipiu. În urma verificărilor, oamenii legii au constatat indicii privind un posibil consum de substanțe psihoactive.
Femeia a fost testată cu aparatul din dotare, rezultatul indicând prezența unei substanțe cu efect psihoactiv. Aceast a a fost condusă la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice, pentru efectuarea analizelor de laborator necesare stabilirii prezenței substanței în organism.
Permis reținut pe loc
Conform noilor prevederi introduse prin Ordonanța de Urgență nr. 84/2024, polițiștii au dispus măsura administrativă de retragere a permisului de conducere, valabilă până la împlinirea termenului de 72 de ore sau până la sosirea rezultatului oficial de la medicina legală.
La data de 10 septembrie, în termenul legal de 72 de ore, rezultatele analizelor de laborator au confirmat prezența substanței psihoactive detectate inițial în trafic.
Dosar penal
În cauză a fost deschis dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive. Femeia a primit o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, fără drept de circulație. Cercetările continuă pentru a fi stabilite toate împrejurările în care a fost comisă fapta și pentru luarea măsurilor legale necesare.







































