# Ei brăzdează oraşul în lung şi-n lat şi opresc unde vor, utilizând fără drept staţiile „Publitrans”
De la începutul anului tot încearcă autorităţile locale din Piteşti să disciplineze „caracatiţa maxi-taxi” care operează şi în municipiul Piteşti. Primarul Cornel Ionică şi viceprimarul Sorin Apostoliceanu au promis că vor aplica reglementările Consiliului Local şi că-i vor potoli pe şoferii de microbuze care nu respectă legea. Numai că de la intenţie până la reuşită este cale lungă, iar semnalele de avertisment ale autorităţilor locale, unele chiar „directe”, nu au avut niciun efect.
Patronii maxi-taxi îşi văd liniştiţi de afacerile lor desfăşurate pe raza municipiului, nefiind prea tulburaţi de demersurile autorităţilor locale, iar
amenzile aplicate nu-i mai sperie de mult. Zi de zi, infrastructura rutieră este folosită fără drept de unele microbuze care străbat Piteştiul. Dacă unii transportatori evită să oprească direct în staţiile „Publitrans”, debarcându-i pe călători cu 50 de metri înainte, alţii nu au nicio teamă. Ei opresc pe traseu pe unde apucă şi chiar se întrec cu „concurenţa” pentru un loc unde să „scape” de călători.
Deşi le-am solicitat autorităţilor locale să facă publică lista celor care au primit aviz pentru a folosi staţiile „Publitrans”, până acum nimeni de la primărie nu ne-a oferit vreo informaţie. Cum am scris şi altă dată, primarul Cornel Ionică a spus în câteva rânduri că nu pot fi acordate legal astfel de facilităţi. Chiar şi aşa, întrebarea rămâne: cum li se permite acestor indivizi să-şi facă de cap pe străzile municipiului?
Flavius PETRESCU