În această dimineață, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism, care se deplasa pe DN 73, pe raza localității Maracineni, deoarece soferul fusese depistat de aparatul RADAR conducând cu viteză excesivă.
Întrucât conducătorul auto nu s-a conformat, s-a procedat la urmărirea acestuia, autoturismul pe care îl conducea fiind blocat la scurt timp.
Șoferul, un bărbat de 52 de ani, din București, a fost prins de polițiști, iar în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta avea dreptul de a conduce suspendat.
De asemenea, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare mai mica decat limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la sediul Poliției pentru audieri.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără drept.