În jurul orei 11.15 a zilei de ieri, un echipaj al Secţiei 3 Poliţie Piteşti se afla pe strada Smeurei. La un moment dat, atenţia poliţiştilor a fost atrasă de o Dacia Solenza, care părea… nesigură pe roţi. Adică mergea ca şarpele. În acest context, oamenii legii i-au făcut semn celui de la volan să tragă pe dreapta şi i-au solicitat actele la control. În acelaşi moment agenţii de circulaţie au simţit că tânărul de la volan mirosea puternic a băuturi alcoolice, motiv pentru care l-au verificat cu etilotestul. În câteva secunde aparatul a indicat că şoferul, Constantin Marian Şerban, de 25 de ani, din Piteşti, avea o concentraţie de 0,71 mg/l de alcool pur în arul expirat. Aşa se face că împricinatul a fost dus la Spitalul Judeţean, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Dar lucrurile nu s-au oprit aici, întrucât din verificări a rezultat că, pe lângă faptul că era băut, tânărul în cauză nici nu avea permis de conducere şi i-a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis şi sub influenţa alcoolului. De asemenea, el a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene, urmând ca azi să fie dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de a fi prezentat instanţei de judecată în vederea arestării. Totodată, agenţii de circulaţie au deschis dosar penal şi pe numele lui Cosmin Grigore Dumitru, de 23 de ani, şi el piteştean, care se afla pe scaunul din dreapta şoferului. El va fi cercetat pentru că i-a dat prietenului său maşina (autoturismul este înmatriculat pe numele mamei lui Cosmin), deşi acesta nu are permis.
Val. NICOLAU