O femeie în vârstă de 66 de ani a ajuns în spital, după ce a fost accidentată pe trecerea de pietoni din spatele Grădinii Publice din Câmpulung.
Din verificări a rezultat că este vorba despre Angela M., din municipiul de la poalele Mateiaşului, care s-a angajat în traversarea străzii Matei Basarab pe trecerea de pietoni. Aceasta a fost lovită de un Volkswagen condus de Gheorghe M., de 63 de ani, din Poienarii de Muscel.
Lovitura a fost destul de puternică, astfel că victima a fost aruncată la câţiva metri distanţă. Aceasta a fost preluată de un echipaj al ambulanţei şi transportată la spital, unde medicii au stabilit că, din fericire, rănile nu erau grave. Câmpulung de un echipaj medical.
Şoferul a susţinut în faţa agenţilor rutieri că ar fi fost orbit de soare şi nu a văzut-o pe femeie. Verificat cu etilotestul, a rezultat că sexagenarul avea o concentraţie de 0,11 mg/l de alcool pur în aerul expirat, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului.
Un Comentariu
Anonim
Poza este în mod sigur din alt film.
Dacă ați fi făcut poza la fața locului ați fi constatat că principala vină aparține exclusiv Primăriei municipiului Câmpulung și Poliției.
De asemenea, nu discut partea cu alcoolemia că nu știu cât de reală este.
Postați pozele cu trecerea de pietoni, din ambele sensuri de mers și mai discutăm.