… Cel puţin asta este concluzia la care au ajuns poliţiştii şi procurorii după ce au fost anunţaţi că doi oameni, un bărbat şi o femeie, au fost descoperiţi fără viaţă. Ambii aveau leziuni de violenţă la nivelul capului, dar şi al trupului.
Văcar găsit mort pe câmp
În această dimineaţă, poliţia judeţeană a fost anunţată că pe un câmp de la marginea comunei Căteasca, satul Coşeri, a fost descoperit trupul fără viaţă al unui bărbat. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă a Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş, criminalişti şi un procuror de la Parchetul de pr lângă Tribunalul Argeş, care au demarat investigaţiile.
Anchetatorii au stabilit că este vorba despre Marin D., de 66 de ani, din comuna Mogoşeşti, Dâmboviţa, care lucra ca văcar la Căteasca. Bărbatul avea lovituri la cap şi pe corp, motiv pentru care oamenii legii au deschis dosar penal pentru omor.
Din primele date rezultă că, ieri, acesta a plecat cu vitele la păscut şi până seara nu s-a mai întors. Proprietarul vacilor a plecat să-l caute, dar nu a găsit decât cireada. În această dimioneaţă căutările au fost reluarte şi văcarul a fost găsit mort într-o zonă ceva mai izolată a islazului.
Echipajul medical de pe ambulanţa ajunsă la faţa locului nu a putut face altceva decât să constate decesul. Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Argeş pentru efectuarea autopsiei şi stabilirii cauzelor morţii, iar poliţiştii şi procurorii fac cercetări în vederea depistării autorului crimei.
Zăcea fără viaţăn în apropierea casei
Tot în această dimineaţă, o femeie din comuna Albeştii de Muscel, a fost găsită fără suflare în apropierea propriei locuinţe. Îmbrăcată doar în pijama, femeia zăcea într-o baltă de sânge pa marginea şanţului la vreo 50 de metri distanţă de casă. Practic, sexagenara avea capul crăpat în urma unei lovituri aplicate cu un corp contondent. Ea a fost ridicată de un echipaj al ambulanţei şi transportată de urgenţă la Spitalul Câmpulung, unde la scurt timp a decedat din cauza rănilor grvave pe care le avea la cap. Şi în acest caz cercetările au fost preluate de judiciarişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale şi de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, care au înregistrat dosar penal pentru infracţunea de omor.
Din verificări a rezultat că este vorba despre Valeria M., de 65 de ani, din localitate. Anchetatorii au aflat că, luna trecută, femeia trecuse printr-un mare necaz, după ce unul dintre fii şi-a pus capăt zilelor spânzurându-se. Victima mai are două fete şi un băiat, Adrian. În vârstă de 30 de ani, acesta este principalul suspect în comiterea crimei. De altfel, el a şi fost ridicat de poliţişti şi dus la audieri.