Legea care prevede că părinții pot cere bani de la stat ca să angajeze o bonă pentru copiii mici urmează să se aplice la finalul acestei luni. Însă condițiile impuse și felul în care se vor da banii vor restrânge destul de mult aria beneficiarilor.
În primul rând, actul normativ prevede clar că banii de bonă vor putea fi ceruți numai în cazul copiilor mai mici de șase ani care nu sunt înscriși nici la creșă, nici la grădiniță. Practic, dacă părinții au deja copilul la creșă sau la grădiniță, sunt tăiați din start de pe lista beneficiarilor.
Totodată, excluși sunt părinții care au refuzat un loc la creșă sau la grădiniță ori care și-au retras copilul de la aceste instituţii. În al doilea rând, banii nu se dau nici părinților care se află în perioada concediului pentru creșterea copilului, acordat de obicei până când acesta împlinește doi ani. Cu alte cuvinte, dacă părintele primește indemnizația de creștere, nu poate cere și bani de bonă de la stat. În al treilea rând, părinții care au datorii la autoritățile locale sunt excluși și ei de pe listă.
Ajutorul bănesc pentru angajarea bonei se acordă numai celor care își achită taxele și impozitele pentru bunurile deținute (teren, locuință, mașină etc). În al patrulea rând, banii pot fi folosiți numai pentru serviciile legale ale unei bone. În al cincilea rând, banii respectivi vin de la autoritățile locale, adică de la primărie. Dar în măsura în care se alocă anual, în bugetul local, sume pentru ajutorul către părinți. Practic, legea lasă posibilitatea de acordare a ajutorului la mâna autorităților locale. Dacă nu se alocă bani, părinții nu pot cere nimic. Iar dacă sumele sunt limitate, este posibil ca nu toți solicitanții eligibili să primească bani.
Conform Legii 35/2020, ajutorul bănesc lunar pentru plata bonei se va acorda în funcție de veniturile familiei. Acesta va putea fi între 250 și 710 lei pentru fiecare copil. Așadar, familiile cu venituri consistente nu vor putea cere bani de la primării.
D.C.