Viceprimarul comunei Vlădeşti, Leonard Şerban, a solicitat sprijinul deputatului PSD Simona Bucura Oprescu pentru o interpelare la ministrul Agriculturii privind situaţia critică din comună generată de iminenţa ruperii unui baraj. Este vorba despre barajul pe pârâul Valea Frumoasă, în satul Vlădeşti. Autorităţile locale au semnalat faptul că în comună este risc crescut de inundaţii din cauza eroziunii continue a albiei şi a malurilor pârâului care deja a generat pagube prin reversările anterioare.
De fiecare dată când plouă mai puternic, trei gospodării – la care accesul se face prin albia pârâului – sunt practic izolate, iar mai nou sunt ameninţate de acelaşi fenomen şi locuinţe din aval. În amonte este şi un baraj care, teoretic, ar trebui să limiteze revărsările de apă, dar care, din cauza eroziunii, riscă să cedeze în orice moment. Problema devine de la o zi la alta mai gravă, iar speranţa locuitorilor este la autorităţile centrale. Cu atât mai mult cu cât a fost elaborat un proiect numit „Limitarea efectelor eroziunii de adâncime prin reabilitarea lucrărilor de amenajare pe ravena Valea Frumoasă din B.H. BRATIA, zona Vlădeşti”, proiect care a fost scos la licitaţie în urmă cu doi ani, prin Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, dar care ulterior nu a mai primit finanţare pentru proiectare şi execuţie pe motiv că nu ar fi resurse bugetare suficiente. Valoarea estimată a proiectului nu este foarte mare – 1.626.715 lei, fără TVA, dar realizarea acestuia ar însemna enorm pentru comunitatea locală care trăieşte permanent sub ameninţarea ruperii barajului.
Claudiu DIŢA