Filarmonica Pitești organizează joi, 12 octombrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, un nou concert simfonic susținut de orchestra simfonică a instituției, dirijor, Tiberiu-Dragoș Oprea, solist, violonistul Răzvan Stoica.
În program: J. Brahms – „Concertul pentru vioară și orchestră în Re major, op. 77” și L. Cherubini – „Simfonia în Re major”.
Născut într-o familie de muzicieni, Tiberiu Dragoș Oprea este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală, clasa dirijat orchestră, la clasa maestrului Ludovic Bács, absolvind şi cursurile de master. În prezent, este prim-dirijor al Filarmonicii Pitești, fiind cofondator al instituției, în 2007. A fost și este invitat permanent al Orchestrei de Cameră Radio, Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța, Filarmonicii George Enescu din București, al filarmonicilor din Timișoara, Râmnicu-Vâlcea, Ploiești, Bacău, Craiova, Oradea, Brașov, Cluj-Napoca, Arad.
Violonistul Răzvan Stoica este născut într-o familie de muzicieni. Și-a finalizat studiile la Conservatorul Regal de Muzică din Amsterdam, unde a studiat, alături de vioară, și arta dirijorală. Este singurul român ce a câștigat, în cei 46 de ani de când se desfășoară, concursul „New Talent” de la Bratislava, desfășurat sub egida Uniunii Europene de Radio și acordat celui mai talentat interpret din lume sub 28 de ani. Director artistic la Kamerata Stradivarius Orchestra din Amsterdam, cântă pe o vioară Stradivarius, veche din 1729, pe care a obținut-o în urma unui concurs.
Biletele pot fi procurate de la casa de bilete a instituției și de pe www.bilete.ro, prețul unuia fiind de 50 de lei sau 40 de lei în funcție de categoria locului. Pentru elevi și studenți un bilet costă 12,50 lei, respectiv 10 lei, iar pentru pensionari, 25 de lei, respectiv 20 lei.