În zilele noastre, un muncitor nedreptăţit nu are decât un mijloc de a se apăra, şi anume prin a adera la un sindicat. Democraţia izolează şi slăbeşte legăturile dintre oameni, dar sindicatul pune la îndemâna fiecăruia o armă foarte puternică pe care o poate folosi chiar şi cel mai izolat şi mai slab individ. Este vorba despre arma asocierii. Sindicatul îi permite fiecărui membru al său să-i cheme în ajutor pe toţi ceilalţi membri. Iată dar că, în condiţii normale, adevăratul prieten al muncitorului este sindicatul, care ar trebui să fie gata în orice moment să-i apere drepturile şi libertăţile. Iar dacă lumea politică se schimbă, sau ar trebui să se schimbe, din patru în patru ani, cea a sindicatului rămâne aceeaşi pentru mult timp. De exemplu, Dumitru Costin, care şi-a anunţat recent demisia din fruntea BNS, a deţinut timp de 20 de ani funcţia de şef de sindicat, începând cu cea de lider sindical la fosta Întreprindere Dacia. Sigur, mulţi nu cred în demisia lui Costin.
Prin urmare, membrii de sindicat au, în general, puţine cunoştinţe, puţină competenţă şi puţine resurse; sunt, deci, aproape la bunul plac al politicienilor sau al patronilor. Or, între aceştia şi muncitori se află sindicatul, a cărui luptă se reduce la capacitatea liderilor de a negocia. Dar am remarcat adesea că aceşti lideri, care, în general, discută despre treburile lor într-un limbaj sec, lipsit de orice înflorituri, în faţa presei devin emfatici şi abordează stilul politic. Iar unii dintre ei chiar au ajuns politicieni. Şi mă gândesc la Victor Ciorbea, Miron Mitrea, Liviu Pop etc. Alţi lideri de sindicat se află în complicitate cu patronatul, cum sunt Dumitru Costin şi Bogdan Hossu. Acesta din urmă, când s-a pus problema tichetelor de masă, a mobilizat oamenii şi a ieşit cu ei în stradă, pentru că el însuşi avea o afacere cu aceste tichete. Şi mai sunt alţi lideri care trăiesc foarte bine pe seama membrilor de sindicat; de pildă, profesorul universitar Anton Hadăr, care primeşte de la sindicatul universitarilor peste zece mii lei lunar. După cunoştinţele mele, singurul sindicat cu adevărat profesionist este cel de la Dacia, pentru că între acest sindicat şi salariaţii uzinei s-a constituit, de-a lungul timpului, o sănătoasă reprezentare.
Aşadar, prin atitudinea unor lideri de sindicat, vedem cum dispare ceea ce este specific luptei sindicale. Drept care, la sindicate, pe lângă complicitatea cu politicul, apare şi servilismul cu acceptarea invitaţiilor la mesele festive şi festine ale politicienilor sau patronilor, pactizând cu ideologiile şi interesele lor. Avem sindicate caracterizate prin huzur pentru capii acestora, total inutile şi chiar nocive pentru cei care îi reprezintă. Iar când a fost vorba să apere interesele muncitorilor şi funcţionarilor, când au fost desfiinţate şcoli şi spitale, când au fost tăiate pensiile şi salariile, aceste sindicate nu au făcut nimic. Acelaşi lucru se întâmplă şi acum când suntem manipulaţi cu programul de guvernare. Or, sindicatele adevărate îi învaţă pe membrii lor cum şi ce să ceară, în timp ce sindicatele de serviciu îi învaţă pe oameni să asculte. Aşa se întâmplă în sindicatele din învăţământ.
La noi, în Argeş, există mai multe sindicate care apără drepturile cadrelor didactice. Dar unele doar mimează lupta sindicală, în timp ce liderii lor se bucură de o serie de avantaje: salarii, birou, bilete la mare şi la munte, vacanţe în străinătate etc. Şi astfel, la sindicatele din învăţământ se întâmplă tot felul de aberaţii. De exemplu, directorul unei şcoli, reprezentat de sindicat, cheamă în judecată propria şcoală. Directorul, în procesul său, nu angajează avocat, în schimb avocatul este angajat de director în procesul celorlalte cadre didactice care nu sunt reprezentate de sindicat. Şi astfel, şcoala lui pierde şi plăteşte zeci de mii de lei cheltuieli de judecată. Aceasta este o mostră de management şcolar. Şi sunt multe astfel de exemple, pe care le voi prezenta cu altă ocazie.
Prin urmare, în multe sindicate există un spirit de gaşcă. Iar dialogul acestora cu muncitorii nu este numai verbal, ci şi onomatopeic. În culisele sindicatelor nu găseşti decât aspiranţi şi servilism. O astfel de luptă sindicală are caracteristici de foileton şi îi simţi mereu punctele de suspensie. Aici totul este amestecat şi confuz. Hotarele dintre obiectiv şi subiectiv dispar, de aceea dispare şi posibilitatea noastră de a ne raporta responsabil la o situaţie sau alta. Lupta sindicală este îmbibată numai cu ambiţii deşarte şi interese mărunte şi în niciun caz cu lupta adevărată pentru apărarea intereselor membrilor de sindicat. În astfel de condiţii nu se poate vorbi de lupta sindicală. Nu putem vorbi despre o astfel de luptă acolo unde avem de-a face cu o gaşcă fără lideri autentici.
19 Comentarii
Maia
Toți sunt o apa si un pământ. Intre politicieni si.liderii de sindicat nu.e nicio deosebire.
ALI
Domnule Savu aţi vorbit prea blând despre lupta Directorilor de şcoli cu Sindicatul şi lupta Sindicatului cu Directorii de şcoli.
La Scoala Gimnazială Nae Ghica Rucăr, directorul instituţiei de învăţământ a împuternicit Sindicatul să dea în judecată Şcoala reprezentată de director pentru drepturi salariale.
Ceea ce este element de noutate este că reclamantul-director a împuternicit Sindicatul să solicite cheltuieli de judecată în sumă de 250 lei tocmai de la Şcoală care culmea este reprezenatată de nimeni altul decât de pârâtul-directorul.
Trebuie precizat că instanţa de judecată a admis acţiunea din dosarul 4078-109-2017 şi a obligat Scoala reprezentată de directorul-pârât să achite 250 lei cheltuieli de judecată către directorul-reclamant.
Atâta timp cât directorul-pârât nu dă cei 250 lei din propriul buzunar (ci din buzunarul şcolii) nu are de ce să se supere pe directorul-reclamant care bagă cei 250 lei în buzunar.
O fi revenit vremea lui Caragiale, sau tot timpul am trăit şi trăim ca pe vremea lui Caragiale?
Să tot trăieşti aşa monşer!
Mihai
Acest caz, a fost unul fericit.
Instanţa de judecată a mulţumit ambele părţi, atât pe reclamant cât şi pe pârât, astfel pârâtul director va achita suma de 250 lei reclamantului director spre fericirea sindicalistului Voica.
Dacă pârâtul director cunoştea că este vinovat din ce motive nu a recunoscut înainte de primul termen de judecată vinovăţia, scutind astfel instituţia pe care o reprezintă şi bugetul statului de cheltuieli de judecată?
Poate ne comunică Generalul ceva date, că doar el este în spatele afacerii şi numirii pe perioadă determinată a supusului în funcţia de director.
Gigi
Ar fi bine ca D.N.A.ul să se autosesizeze şi să recupereze prejudiciul de cheltuieli de judecată de la Generalul Tudosoiu, cel care are drept de viaţă „bulina verde” şi „bulina roşie”
În cazul în care sumele de bani de cheltuieli de judecată pentru Sindicat nu sunt trecuţi prin contabilitate, problema este mult mai gravă şi cred că poate fi considerată drept act de corupţie realizat de un funcţionar public (în aceste cazuri directorul unităţii de învăţământ şi inspectorii sunt asimilaţi funcţionarilşor publici).
Bineânţeles se impune şi un control în contabilitatea Sindicatului care învârte sume mari de bani fără să poată dovedi provenienţa legală a acestora (sumele de cheltuieli de judecată primite de Sindicatul Voica nu au avut niciodată provenienţă din conturile instituţiilor de învăţământ).
Practic constatăm că atât Sindicatul SIPA Munteniacât şi şefii de instituţii şcolare se ocupă cu acte de corupţie (doar pentru asta au fost numiţi) şi nu acte de educaţie.
Rămâne să vedem dacă D.N.A.ul se autosesizează sau tace ca mortul în păpuşoi.
Iliuta
Şi când te gândeşti că este vorba de câteva miliarde bune cheltuieli de judecată, îţi pui întrebarea de ce ar fi scăpat Voica din mână o astfel de afacere, mai ales în condiţiile în care în contabilitatea şcolilor nu figurează vreuna care să fi plătit aceste cheltuieli.
Se pare că Voica a descoperit crima perfectă.
Petrică
Mai este puţin şi vom vedea cum primul ministru reprezentat de Sindicat v-a da în judecată pe Primul Ministru că nu a furat de ajuns (pe săturate) şi va revendica sume de bani însoţte de cheltuieli de judecată.
Se pare că aceasta este normalitatea în România, singura ţară de pe planetă unde cu sprijinul unor Judecători te poţi chema singur în judecată solicitând cheltuieli de judecată şi nu te bagă nimeni la balamuc.
Petrica
Erată: Va da
Ionel
Şi domn genunche Liviu Pop a plecat de pe băncile Sindicatului şi a ajuns Ministru.
Problema este că a uitat de unde a plecat, dacă până mai ieri se dă dea mare luptător astăzi lucrează contra membrilor de sindicat.
Pe vremea domnului Genunche media salariilor pe educaţie a avansat (negativ) şi a ajuns pe primul loc (din coadă) din sistemul bugetar.
Mai avem puţin şi politicianul fost lider de Sindicat va lămuri cadrele didactice pentru binele lor să aducă bani de acasă pentru funcţionarea şcolilor.
MARIN
La Şcoala Gimnazială Căteasca – structura Cireşu în data 18.10.2017, în urma hărţuirii la locul de muncă şi a terorizării în mod repetat efectuate de către directorul unităţii asupra unui cadru didactic, acestuia i s- a făcut rău.
Timp de 1 oră cei de la ambulanţă s- au străduit să pună cadru didactic pe picioare, dar nu au reuşit, cadru didactic fiind în final dus la spital.
În loc să ia măsurile de rigoare profesorul coordonator al instituţiei, (inclusiv să sesizeze organele abilitate ale statului), aceasta s- a aliat cu directoarea instituţiei.
Din ce motive nu a fost anunţat I.T.M.ul, Poliţia, s.a este lesne de înţeles.
Din ce motive sindicatul Voica tace din gură şi sunt acceptate actele de hărţuire la locul de muncă de către Directorul instituţiei este lesne de înţeles
Oare care cadrul didactic are curaj să depună plângere de hărţuire la locul de muncă?
Probabil că nimeni, atâta timp cât ne confruntăm cu Mafia existentă la nivelul tuturor conducerilor instituţiilor din Judeţul Arges , inclusiv I.S.J. Argeş, ITM, Poliţie, Justiţie, etc., care muşamalizează totul şi tot persoana hărţuită este găsită vinovată.
Roxi
Domnule Tudosoiu Dumitru din ce motive nu solicitaţi date de la Serviciul de Ambulanţă şi la Spital pentru a lua informaţii despre motivele pentru care cadru didactic a ajuns în situaţia în cauză?
Domnule Tudosoiu Dumitru consideraţi că acel cadru didactic nu rămâne traumatizat pe viaţă?
Oare de ce trataţi cadrele didactice ca pe nişte vite , că doar de pe urma lor curge lapte şi miere în buzunarele domiilor voastre.
Răspuns:
1) Vă doare în…
2) Atâta timp cât cadru didactic este îngenucheat şi terorizat la locul de muncă domiilor voastre politicieni vă va merge bine.
Gigi
Anchetă pentru cadrele didactice care sunt hărţuite la locul de muncă se poate deschide doar dacă persoana decedează şi doar dacă vrea Poliţia să se autosesizeze.
În cazul directoarei de la Şcoala Căteasca nu se va întâmpla niciodată nimic indiferent de consecinţe, întrucât aceasta are un frate poliţist care are rază de acţiune şi influenţă inclusiv în localitatea respectivă.
ION
Dacă nu ar fi fost legătura de prietenie dintre SIPA Muntenia cu directorii de şcoli şi ISJ Argeş nu ne-am fi confruntat cu o astfel de situaţie.
Din afacerea Sindicat- Directori- ISJ Argeş toţi câştigă cu excepţia cotizantului la sindicat fără funcţie.
VIOREL
B.U.G.SINDICALIA
„Cine e cu noi stiga : ooo
Cine e cu Mafia stiga : ooo
Dau 3000 de VERZISORI pe 30 de MUNCITORI care sa strige tare:
HAI LA GREVA MA SA NE BATEM JOC DE EI !
Ziaristii in continuare VORBESTE despre noi
Nu ne-ati facut voi… v-am facut noi pe voi.
Fraierii o ard la bot.Frate sunt tari de tot
Dau 2000 de BONURI la 20 de „BAIETI” care sa va rupa-n BOTURI
Stil mafiot … la fel ca-n 88
E aproape la fel, se procedeaza la fel…dar la un alt nivel !
La fel ca MIRON COSMA in Romania…fac tot posibilul sa evit puscaria
Ca VALECA… sunt Campion judetean ma aflu in treaba fara adversar
Ai grija ce faci
Cu cine te bagi
Si vezi cum poti
S-AI ADUCI LA VOT PE TOTI
An dupa an….cu banii pe primul plan
Reprezint PE BIETII ,CARE N-AU NICI MACAR UN LOGAN
Fara ei nu stiu cum as fi trait,
Fara microfon ,FARA MILION
Suntem aceiasi pe care tie iti place
Baieti cu doua fete,care vor sa te invete
Mai mult cum sa ne DAI decat sa iei ,atentie !
Teoria conspiratiei functioneaza
Am baieti peste baieti la care SE APELEAZA
Nimeni n-o sa poata sa opreasca Mafia !
Cine e cu noi stiga : ooo
Cine e cu Mafia striga : ooo”
,
Irina
Aveţi dreptate, noi am cotizat şi sindicatul lui Voica ne-a vândut (trădat):
– sporul de stabilitate de 15% pentru cadre didactice a fost redus de la 15% la 0%
– sporul neuropsihic a fost adus tot la 0%
etc
În schimb Voica s- a luptat cu inspectori, contabili şi directori, ca să le majoreze salariile de bază şi sporuri fără număr..
Avem directori care se pricep doar la scos ştecherul de la calculator din priza, pentru pornit şi utilizat calculatorul nu e cazul, dar Voica le- a câştigat sporul de calculator.
De asemenea, la hotărâri judecătoreşti, pe mulţi oameni ai muncii (fără funcţii) a uitat să- i treacă pe liste, iar pe cine nu a uitat, a avut „grijă” la modul de calcul al sentinţelor, de multe ori mare parte din sentinţe ajungând în dispozitivul de distrus documente.
Cătălin
Poate mare parte dintre directori nu sunt specializaţi în ale utilizării calculatoarelor, dar aceştia îşi îndeplinesc cu sârg munca pentru care au fost selectaţi de regim.
Nu degeaba se spune că prostia, domnia şi trădarea sunt plătite bine.
Tot aşa s-a întâmplat şi cu coada de topor.
Pădurea a devenit falnică, deasă şi frumoasă cât timp toporul nu a avut coadă.
Cum s- a produs trădarea de către un copăcel mai firav care s-a transformat în coadă de topor, cum toată pădurea a început a fi rărită, căsăpită şi pusă la pământ.
În educaţie avem aceeaşi situaţie, politicianul- topor (fie el Ministru, inspector, contabil şef, etc.) nu ar fi putut distruge şi îngenuchea sistemul de educaţie dacă nu ar fi intrat în posesia cozii reprezentată de şeful sindicatului majoritar din Argeş.
Chiar dacă vedem că sindicatele mărunte încearcă să se lupte, constatăm că şeful de la Sindicatul mare le subminează şi sabotează acţiunile.
Atâta timp cât coziile de topor nu se vor rupe, avem speranţa că măcar topoarele se vor autodistruge exact în nodurile lemnului de brad pe care încearcă să le reteze, (bradul fiind considerat printre cele mai moi categorii lemnoase, în timp ce nodurile de brad fiind printre cele mai dure noduri ale speciilor lemnoase.
Gicu
Titlul „Sindicatul de serviciu” sună frumos, dar totuşi parcă era mai bine „Sindicatul nu face de serviciu”.
Nu de mult ne- am confruntat cu „Profesorul de serviciu”.
Trebuie precizat că în urma negocierilor şefului de sindicat (cu birou, cafea şi cazare gratuită asigurată în sediul ISJ Argeş) şi patronul I.S.J. Argeş s- a încheiat un pact de neagresiune, hotărând de comun acord (părţile implicate) printr- un „document” nescris (sau dacă există acesta a fost dosit) ca Sindicatul nu v- a exercita funcţia de „Profesor de serviciu” întrucât aceasta implică răspundere, urmând ca funcţiile cu riscuri (penale) să fie asumate doar de turma de proşti.
Vasile
Corb la corb nu-si scoate ochii
voica.
dacă taceati bine era. vi se dau bani pe bandă rulantă din hotărâri. mai aveti un an si gataaaaaaas
Anonim
Iar te-ai înşelat. Exprimă- te corect, te referi doar la tine, dar nu te plâng, că doar iei 100 milioane- lună de la Sindicat salar, plus bonus din activit[‘i extracuriculare cu ISJ.ul
Nu degeaba se spune aţi minţit poporul cu televizorul.