Eram elev în Craiova când am văzut prima mineriadă. Apoi, peste ani, eram student şi am dat nas în nas cu minerii la a doua acţiune care a zguduit România, trecând chiar prin Costeştiul unde s-a dat bătălia cea mare cu jandarmii. Ulterior, am ajuns jurnalist şi am asistat „pe viu” la proteste şi greve care cutremurau pavilioanele de la Arpechim, piaţa Vasile Milea sau platoul Casei de Cultură a Sindicatelor din Mioveni. De la o vreme, cu excepţia sindicatului de la Dacia, mişcarea sindicală din Argeş pare amorţită, deşi în sistemul public încă se mai fac acţiuni (culmea, pe fondul creşterilor salariale!). În schimb, în mediul privat este jale! Oare mişcarea sindicală argeşeană este asemeni unui leu cu puteri slăbite?
„Vrem ca Argeşul să devină un pol sindical!”
„La Dacia, mişcarea sindicală este bine conturată. Avem peste 16.000 de membri, adică undeva la 10% din totalul muncitorilor argeşeni. În rest, sunt unele probleme. De exemplu, a dispărut un sindicat puternic, cel de la Lixa Draxlmaier, dar mă bucur că încep să se mişte lucrurile la Nidec Motors, fostul Ana Imep. Nu vorbesc aici despre sindicalismul de la stat. Sindicalismul adevărat este cel din fabrici! Noi avem multe cereri de la oameni care vor să se afilieze sindicatului de la Dacia, iar acest lucru ne bucură. Totuşi, nu putem ignora faptul că în perioada lui Băsescu s-au dat legi care au redus din puterea sindicatelor. Niciun partid nu a mai revenit apoi asupra legilor, deoarece nu vor sindicate puternice! Problema cea mai mare este că salariaţii din mediul privat, cei mai mulţi dintre ei, au rămas fără reprezentare sindicală. Angajatul a devenit doar o oaie de muls, politicienii l-au abandonat multinaţionalelor. Noi încercăm în Argeş să conturăm o federaţie, să transformăm judeţul într-un pol sindical în absenţa unor parlamentari care să ne reprezinte cu adevărat interesele! Parlamentarii noştri sunt doar obedienţi Bucureştiului!”, ne-a declarat Ion Iordache, vicelider al celui mai mare sindicat din Argeş, cel de la Automobile Dacia.
„Românii preferă să stea la televizor!”
„Legea 62 din anul 2011 îngrădeşte sindicatele. Este foarte greu în prezent să faci o grevă legală, iar acest lucru este cel mai mare rău. Iar întreprinderile cu salariaţi puţini sunt la mâna patronilor. În mediul privat sunt omul şi postul, nu poţi să mai iei pe nimeni să faci un protest mai mare măcar! Mai fac unii mişcări spontane când le ajunge cuţitul la os. Alţi angajaţi din alte ţări au coloană vertebrală, la noi românii preferă să se uite le televizor şi, eventual, să comenteze, dar nu să acţioneze!”, opinează Cristian Matei de la CNSRL Frăţia Argeş.
„Oamenii nu sunt uniţi”
„Sindicatele evoluează în funcţie de schimbările politice. În învăţământ, 98% dintre anhajaţi fac parte din sindicat, gradul de reprezentare este foarte bun. Am avut procese cu toate guvernele pentru drepturile noastre iar oamenii au văzut că le sunt reprezentate corect şi bine interesele, deci au încredere în mişcarea sindicală. Mai rău este însă în mediul privat, acolo unde au loc multe abuzuri iar angajaţii nu au ce să facă. Mai ţine totul şi de cultura revoluţionară care la noi nu prea este prezentă iar oamenii nu sunt uniţi aşa cum ar trebui”, ne-a spus Adrian Voica, liderul SIPA Muntenia (învăţământ). „Noi avem cam 5.000 de membri. Ne-am implicat pentru a le reprezenta interesele, iar rezultatele se văd. La privaţi, însă, problemele sunt mari, nu are cine să negocieze, oamenilor le este teamă”, afirmă Doina Fănică, preşedinte Sanitas Argeş (sănătate). Am dorit să stăm de vorbă şi cu Ilie Scarlat de la Cartel Alfa, dar acesta s-a suspendat din sindicat: acum este secretar al comunei Berevoeşti!
Proteste…
Aşadar, liderii sindicali văd lucrurile în roz, deşi griul ar fi cea mai corectă culoare. În alte state, protestele sindicale îmbracă forme dure de multe ori, iar oamenii nu se lasă cu una, cu două. La noi, de multe ori sunt compromnisuri între conducerea unităţilor şi sindicate, iar acest joc dublu nu a făcut decât să sape, puţin câte puţin, la temelia încrederii în mişcarea sindicală.
