Ruxcsandra Buşe
Rucsandra Buşe are 19 ani şi este studentă la secţia Teatru a Universităţii din Piteşti. A jucat recent pentru prima oară pe scena Teatrului „Alexandru Davila” din Piteşti şi este convinsă că aceasta îi este menirea. Se descrie ca o persoană naturală, sensibilă, modestă şi cu un simţ al umorului bine dezvoltat. Despre viaţa de student la Actorie, dar şi prima experienţă pe scenă, Rucsandra ne vorbeşte în următorul interviu.
„Pe scenă sunt în elementul meu, sunt cea cu bune şi rele, acel loc făcându-mă cu adevărat fericită. Sunt genul de om care trăieşte în prezent, care nu îşi face planuri, las viitorul să mă surprindă. Versurile reprezentative pentru mine sunt cele ale lui Mihai Eminescu:
Revars-asupra mea lumina lină
O, maica sfântă, pururea fecioară
Ca-n visul meu ceresc de-odinioară
În umbra gândurilor mele vină.
Şi mii de limbi şi sute de popoare,
Te-au înălţat în glorie senină,
O, dă-mi credinţa lor… cât de puţină,
Nu cred nimic şi asta mă doboară.”
„Teatrul e ca o armată”
– Rucsandra, de ce ai ales teatrul?
– Păi, mai degrabă, cred că teatrul m-a ales pe mine. Când eram mică, mă pasiona scena, dar mă vedeam făcând altceva, muzică sau pictură, nu teatru. M-aş fi văzut profesând şi în domeniul pedagogiei, pasiunea mea pentru teatru a fost doar un hobby la momentul respectiv. Se pare că destinul a vrut altceva şi asta mă bucură enorm.
– Care sunt calităţile pe care ar trebui să le deţină un actor?
– Ca studentă la Actorie, pentru că nu mă pot numi încă actriţă, părerea mea este că un actor trebuie să fie sensibil, dar să aibă şi un psihic puternic. Să fie punctual, pentru că eu consider că „teatrul e ca o armată”, unde totul este făcut la timp. De asemenea, consider că cea mai importantă calitate pe care un actor trebuie să o aibă este naturaleţea transmisă pe scenă.
„Rol în piesa lui Eugen Ionescu„
– Ai un rol sau o piesă la care ţii în mod special?
– Sunt în stadiul de învăţare, încerc să citesc cât mai mult şi să vizionez cât mai multe spectacole de teatru. Am mai multe modele, unul dintre ele fiind actorul Marius Manole, după părerea mea, un actor complet de la care am foarte multe de învăţat. O piesă pe care am citit-o şi la care ţin foarte mult este piesa lui Eugene Ionescu, şi anume „Delir în doi, în trei, în câţi vrei”, spectacol în care am avut onoarea să şi joc, datorită profesoarei mele, doamna Mirela Cioabă. A fost prima mea apariţie pe scena Teatrului „Alexandru Davila” din Piteşti. Nu cred că vă pot descrie amalgamul de sentimente pe care le-am simţit atunci, un amestec de fericire cu frica de a nu o da în bară. Atunci am simţit cu adevărat că locul meu este pe scenă. În ciuda repetiţiilor istovitoare, aş repeta experienţa aceasta la nesfârşit.
Pe scenă în „Delir în doi, în trei, în câţi vrei”
„Oferă vindecare sufletească”
– Care este definiţia teatrului în viziunea ta? Şi ce crezi că oferă acesta oamenilor?
– În viziunea mea, teatrul este locul unde oamenii vin să se regăsească, să înveţe ceva nou, să se rupă măcar pentru două ore de realitatea în care trăiesc. Teatrul oferă oamenilor vindecare sufletească, îi face să se redescopere şi cred cu tărie că îi poate face mai buni.
– Cum arată viaţa unei studente la teatru, şi la ce visează aceasta?
– Nu este cea mai uşoară, dar consider că Facultatea de Teatru este a doua mea familie, din toate punctele de vedere. Avem momente frumoase, ne distrăm atunci când e cazul, dar şi când avem de muncă, muncim şi câte şase sau şapte ore. Într-un cuvânt, pot spune că viaţa de student la teatru este deosebită. Visul meu este să joc pe scena teatrului până la bătrâneţe şi să-mi văd părinţii mândri.
