
Deputatul PSD de Argeș, Simona Bucura-Oprescu, chestor al Camerei Deputaților, readuce în prim-plan valorile istorice și culturale ale județului printr-un proiect editorial și artistic dedicat identității locale.
Aceasta a rememorat participarea, anul trecut, la lansarea unui catalog realizat de tinerii de la Casa de Cultură a Studenților „Preoteasa”, sub coordonarea lui Mihai Moldovan și a profesorului Paul Bordaș. Impresionată de profesionalismul și dedicarea echipei, Simona Bucura-Oprescu și-a dorit ca Argeșul – cu istoria, cultura, tradițiile, credința și oamenii săi – să fie pus în valoare într-un mod aparte, prin fotografie.
Astfel a luat naștere ideea celei de-a XVIII-a ediții a albumului „Pe Argeș în sus”.
„Am spus-o și atunci, o spun și acum”, subliniază deputatul, evidențiind câteva dintre reperele definitorii ale județului Argeș. Printre acestea se numără faptul că aici se regăsesc primele două capitale ale Țării Românești – Câmpulung și Curtea de Argeș – dar și cel mai vechi document scris în limba română, Scrisoarea lui Neacșu de la Câmpulung.
Totodată, Argeșul este județul care a oferit României unul dintre cei șase patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul Iustin Moisescu.
Un argument important al contribuției județului la istoria politică a României îl reprezintă și faptul că Argeșul a dat nu mai puțin de nouă prim-miniștri:
- Nicolae Golescu (1868)
- Ștefan Golescu (1867–1868)
- Alexandru C. Golescu (1870)
- Ion C. Brătianu (1876–1881, 1881–1888)
- Dumitru Brătianu (1881)
- Ion I. C. Brătianu (de 5 ori: 1909–1911, 1914–1918, 1918–1919, 1922–1926 și 1927)
- Vintilă Brătianu (1927–1928)
- Armand Călinescu (1939)
- Ion Antonescu (1940–1944)
De asemenea, județul găzduiește importante repere istorice și simbolice, precum Cetatea Poenari, asociată cu Vlad Țepeș, dar și necropola regală de la Curtea de Argeș, locul unde își dorm somnul de veci regii României.
Argeșul este evocator și prin rolul său în rezistența anticomunistă, partizanii din Munții Făgăraș fiind considerați un simbol al demnității și curajului.

Albumul „Pe Argeș în sus” pune în valoare atât frumusețea costumului popular din Argeș și Muscel, cât și autenticitatea oamenilor locului. În cadrul evenimentului, deputatul a oferit Casei de Cultură a Studenților din București volumul „România – argumente istorice”, semnat de Ioan-Aurel Pop, ilustrat cu frescele realizate de Costin Petrescu, autorul picturilor monumentale de la Ateneul Român.
Proiectul face parte din programul național „Romania Student Tour”, o inițiativă de redescoperire și promovare a patrimoniului natural și cultural al țării. „Pe Argeș în sus” este al 18-lea album din colecția „Țările Țării” și este prefațat de Calinic Argeșeanul.
Albumul a fost realizat de Casa de Cultură a Studenților București, sub egida Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. Proiectul „Romania Student Tour” și concursul Fotogeografica încurajează tinerii să descopere și să promoveze România prin fotografie, punând în lumină patrimoniul național.
Mesajul este completat de versurile poetului Ion Pillat:
„Acolo unde-n Argeș se varsă Râul Doamnei
Și murmură pe ape copilăria mea,
Ca Negru-Vodă, care descălecând venea,
Mi-am ctitorit viața pe dealurile toamnei.”




























