
În ultima săptămână, jandarmii argeșeni au executat misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestările sportive, cultural-artistice și promoționale de pe raza județului. O atenție sporită a fost acordată evenimentului Simfonia Lalelelor, care a reunit mii de vizitatori în acest sfârșit de săptămână.
În perioada analizată, aproximativ 30 de jandarmi argeșeni au acționat pentru menținerea ordinii publice în patrule mixte cu polițiști din cadrul I.P.J. Argeș.
Sancțiuni aplicate pentru încălcări ale normelor de conviețuire socială
În aceeași perioadă, jandarmii argeșeni au aplicat 62 sancțiuni contravenționale pentru încălcări ale Legii 61/1991 republicată. Au fost dispuse 46 amenzi în valoare de 16.900 lei și 16 avertismente.
Cele mai frecvente abateri au vizat consumul de alcool în locuri nepermise, refuzul de legitimare, apelarea la mila publicului, precum și adresarea de injurii.
Au fost aplicate 27 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii 349/2002 privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, în special în zona instituțiilor de învățământ preuniversitar.
De asemenea, mai multe persoane au fost surprinse fumând în zona locurilor de joacă din Parcul Lunca Argeșului.
Încălcări în domeniul silvic și al gestionării deșeurilor
În domeniul silvic au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.000 lei, unor societăți care nu au respectat prevederile legale privind avizul de însoțire, conform Legii 171/2010.
Totodată, pe raza comunei Mălureni, jandarmii au aplicat o amendă de 30.000 lei și două avertismente unor cetățeni care au incendiat deșeuri textile și de plastic, încălcând OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor.
Nereguli în activitățile de picnic și apeluri nejustificate la 112
În zona activităților de picnic, au fost constatate 10 sancțiuni contravenționale, dintre care 4 amenzi în valoare de 400 lei și 6 avertismente, conform Legii 54/2012, pe raza comunelor Berevoiești și Arefu.
Pentru apelări nejustificate la numărul unic de urgență 112, mai multe persoane au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 6.000 lei, conform OUG 34/2008.
Jandarmii argeșeni au gestionat 7 apeluri la SNUAU 112 privind semnalarea prezenței urșilor în comunele Purcăreni, Arefu, Mușătești, Merișani, Bascov și Lunca Corbului.
În niciun caz ursul nu a fost identificat la fața locului, iar într-o singură situație au fost constatate pagube materiale (un porc).
Fapte de natură penală constatate de jandarmi
În perioada analizată au fost constatate 4 fapte de natură penală.
Două dintre acestea au fost înregistrate în timpul evenimentului Simfonia Lalelelor, unde două persoane au fost depistate având asupra lor, fără drept, un cuțit și un dispozitiv cu electroșocuri. Au fost întocmite acte de constatare conform art. 372 Cod penal.
O altă faptă a fost identificată în municipiul Pitești, unde asupra unui bărbat au fost găsite țigarete artizanale cu fragmente vegetale susceptibile a fi interzise, fiind întocmite acte de constatare conform Legii 143/2000.
De asemenea, în data de 16 aprilie, în Parcul Ștrand, două persoane au fost surprinse întreținând relații în spațiul public, fiind întocmite acte de constatare conform art. 375 Cod penal.
În perioada analizată au fost legitimate și verificate aproximativ 700 de persoane, prin utilizarea aplicației eDAC, destinată controalelor polițienești în spațiul Schengen.
Jandarmii argeșeni vor continua acțiunile de acest tip, având ca scop prevenirea și combaterea faptelor de natură contravențională și infracțională în zona de responsabilitate.





























