Lumea materială în sine nu este o amăgire, deoarece a fost creată de Dumnezeu cu un anumit scop, dar nu e nici totul. Ea este simbolul sau expresia văzută a lumii spirituale nevăzute, din care face parte și sufletul nostru. Fiind Dumnezeu adevărat și Om adevărat, Domnul Iisus Hristos cunoaște în mod desăvârșit taina și necuprinsul lumii spirituale, precum și taina și semnificațiile simbolice ale lumii materiale, pentru că „nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer” (Ioan 3, 13). Și prin Întruparea Sa „de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria”, El „S-a sălășluit între noi” (Ioan 1, 14).
Mântuitorul cunoaște lumea văzută și nevăzută atât ca Creator al ei, cât și ca Proniator, căci „toate prin El s-au făcut” (Ioan 1, 3). De aceea, doar Mesia Hristos trebuie crezut întru totul, fie în cele despre lumea cerească, fie în cele despre făpturile pământești. Și nu „omul este măsura tuturor lucrurilor”, cum spuneau filosofii greci din antichitate, ci Dumnezeul-Om Iisus Hristos. Iar prin învățăturile și minunile Sale, Domnul ne îndreaptă mereu privirile spre cer, căci acolo este Tatăl nostru.
Filosofii și oamenii de știință și de cultură necredincioși au nesocotit învățătura Bisericii și experiențele duhovnicești ale Proorocilor, ale Sfinților Apostoli și ale Sfinților Părinți și au căzut fie în extrema materialismului european, fie în extrema nihilismului indian. Pentru materialiști, lumea spirituală nu există și doar cea materială, pe care o vedem și o cercetăm, înfățișează tot adevărul, toată realitatea. Iar opusul ideologiei materialiste este nihilismul indian, potrivit căruia, lumea aceasta, văzută, cu toate însușirile și făpturile ei, este o simplă amăgire, un vis sau o iluzie.
Învățătura Bisericii Ortodoxe despre simbolismul făpturilor lumii văzute se fundamentează pe Revelația supranaturală. Întrucât lumea materială simbolizează pe cea spirituală, toate făpturile văzute au un simbolism spiritual anume. Acest simbolism se întâlnește atât în lumea plantelor și a viețuitoarelor, cât și în cea a mineralelor, care se împărtășesc numai de harul existenței.
Prin contemplarea făpturilor lumii văzute, sfinții se înălțau cu mintea la cele cerești și se uimeau atât de înțelepciunea, atotputernicia și frumusețea Creatorului, cât și de măreția inexprimabilă a realităților simbolizate. Astfel, dintre minerale, piatra simbolizează pe Hristos și credința puternică, apa harul Duhului Sfânt, aurul adevărul, sarea pe creștinii adevărați, etc. Dintre plante, pomul simbolizează sufletul omului, crinul lipsa de griji, sămânța cuvântul, grâul învățătura Mântuitorului, spinii și ciulinii pe oamenii păcătoși, finicul pe omul drept, etc.
Dintre viețuitoare, porumbelul simbolizează pe Duhul Sfânt, șarpele pe satana, năpârca pe diavolul, mielul pe Mântuitorul, câinii și porcii pe oamenii necredincioși, vulturul curăția, fiarele sălbatice patimile, etc. Chiar și lucrurile și uneltele omenești au semnificația lor simbolică. Aria simbolizează lumea, lopata judecata, casa de piatră Biserica, crucea mântuirea, jugul robia, sabia cuvântul lui Dumnezeu, săgeata ispita etc. În măsura în care omul stăpânește prin credință lumea materială și simbolismul ei, în acea măsură el urcă în cunoașterea adevărului.
A face din creația văzută doar arena unor cuceriri și experiențe omenești, fie ele chiar și științifice, nu este în folosul creației și nici nu-l împlinește pe om ca stăpân responsabil al ei. Toate făpturile acestei lumi au hotarele lor voite și rânduite de Dumnezeu, prin care sunt conduse spre scopurile lor vremelnice și veșnice. Iar puntea de legătură între Dumnezeu și creație, adică între necreat și creat, este energia necreată a harului Duhului Sfânt. Dacă Dumnezeu ar retrage harul Său, prin care ființează lumea văzută și cea nevăzută, toate s-ar întoarce în neființă. Însăși rațiunea omenească, pe care mulți oameni necredincioși o idolatrizează, aparține sferei lucrurilor create și are limitele ei. Iar „harul și adevărul au venit prin Iisus Hristos” (Ioan 1, 17), spune Sfântul Evanghelist Ioan.
Credința în Dumnezeu și-n nemurirea sufletului n-a fost, nu este și nu va fi piedică în calea cercetării științifice. De aceea, oamenii de știință și de cultură credincioși au îmbinat armonios studiul și cercetarea, cu meditația religioasă și practicarea virtuților. Și în anumite împrejurări, chiar ei au arătat primejdia la care este expusă lumea, prin știința fără Dumnezeu. Vorbind „din perspectiva chimistului” și făcând referire „la conceperea și testarea bombei cu hidrogen”, doamna profesoară universitară de chimie Aurelia Meghea a zis: „Este pentru prima dată când s-a dovedit că microcosmosul poate învinge macrocosmosul”. Iar acum, acest dezastru se poate produce și din cauza microcosmosului „de dimensiuni nanometrice” (Covid 19, o experiență a supraviețuirii, p. 57, 69). Așadar, să rămână făpturile lumii văzute în hotarele lor firești, iar noi să cugetăm cât mai mult la realitățile spirituale simbolizate de ele.
Preot Vasile SORESCU
