Scriam în toamna anului trecut despre clădirile „gri” ale Piteştiului, deloc puţine la număr. Sunt imobile importante a căror faţadă trebuie reînviată. Şi nu mă refer aici la blocuri fantomă sau la construcţii abandonate, ci la clădiri de prestigiu precum Colegiul „Zinca Golescu”. Pereţii unităţii de învăţământ au fost mâzgăliţi de tineri care, fără prea mare talent, consideră că fac artă sau că transmit un mesaj. Ei bine, atât arta, cât şi mesajul sunt doar de ei înţelese. Majoritatea cetăţenilor sunt nemulţumiţi că, în loc să avem clădiri cu un aspect estetic, dăm cu ochii peste imobile cu însemne ciudate care te zgârie pe retină.
Spre exemplu, mergi pe bulevardul Republicii către centru şi treci pe lângă vechea Poştă, şi ea atinsă de un spray fâsâit care a lăsat pe zid urme abstracte. Graffiti-ul poate fi considerat o artă în momentul în care este realizat în locul oportun şi având o temă care se încadrează în peisaj. Deci nu poţi face graffiti pe Colegiul „Zinca Golescu” sau pe o casă-monument. Primăria poate totuşi să amplaseze nişte panouri (în parcul Ştrand ar fi locul potrivit, cred eu) unde tinerii pot exersa în voie. Sunt convins că, dacă din rândul lor apare un talent, acesta va fi mai devreme sau mai târziu pus în valoare acolo unde este cu adevărat nevoie de aşa ceva. Şi nu e doar părerea mea. Zilele trecute am fost sunat de Constantin Ionescu, un pensionar care a observat acest fenomen, şi, deranjat fiind la rându-i de mâzgăliturile tinerilor, propune acelaşi lucru: locuri special amenajate pentru graffiti. Suntem curioşi dacă Primăria va lua în calcul asta, ţinând cont de faptul că nu e o investiţie mare; iar dacă se vor organiza concursuri, asta va atrage vizitatori poate şi din alte oraşe. Iar noi, repet, avem nevoie să fim cunoscuţi şi să înlăturăm stigmatul de „oraş mort”.
George OLTEANU