Depunerea declarației unice trebuie făcută de către toți cei care obțin venituri dintre cele vizate prin acest formular. Pensionarii nu sunt scutiți de depunerea declarației unice și plata dărilor fiscale pentru veniturile pe care le obțin, pe lângă pensie, din activități independente, din drepturi de proprietate intelectuală (cu excepția celor pentru care impozitul se reține la sursă), cedarea folosinței bunurilor (chirii), activități agricole pentru care venitul net se stabilește în sistem real, piscicultură, silvicultură, transferul titlurilor de valoare şi orice alte operaţiuni cu instrumente financiare sau venituri din alte surse pentru care există obligația depunerii acestei declarații.
Dacă au obținut astfel de venituri în 2019 trebuie să depună declarația unică (definitivarea situației, dacă s-a depus deja) și trebuie plătite dările aferente până la 30 iunie. Iar tot până la acest termen pensionarii care obțin și anul acesta astfel de venituri trebuie să depună declarația pentru estimarea veniturilor pe 2020, dar pentru care dările fiscale au termen abia anul viitor, pe 15 martie. Impozitul datorat pentru veniturile enumerate mai sus este, conform Codului fiscal, de 10%. De la caz la caz, baza la care se aplică acest impozit diferă. De pildă, pensionarii care obțin venituri din chirii trebuie să aplice cota de 10% la un venit net care reprezintă 60% din venitul brut, adică suma obținută efectiv drept chirie.