Mafia pădurilor acţionează nu numai în preajma Barajului Vidraru, ci şi pe Valea Vâlsanului. În zona lacului de acumulare, mai sus de Poienile Vâlsanului, pe unele porţiuni exploatatorii de buşteni au tăiat „la ras” pădurea, până la marginea drumului. Şi nici acolo camionagiii nu se feresc de prezenţa turiştilor; ei îşi văd liniştiţi de treabă. Pe lângă faptul că „băieţii” au „chelit” pădurile, ca şi în alte zone, camioanele încărcate cu zeci de tone de buşteni au deteriorat drumurile. Chiar în dreptul barajului de la Vâlsan, unde versantul drept a fost „curăţat” de copaci, drumul este rupt în aşa hal încât este doar o chestiune de timp până acesta se va surpa în lac iar circulaţia va fi blocată. Fiindcă oamenii lucrează nestingheriţi, ne gândim că şi în această parte a judeţului se acţionează cu… sprijinul tacit al organelor statului. Sau poate că poliţiştii care îşi au sectorul pe raza comunei Brăduleţ au învăţat lecţia colegilor de la Timiş care au fost bătuţi de tăietorii de lemne şi acum nu mai suflă… Cine ştie?!
Flavius PETRESCU